Parteneriatul transatlantic: echilibristică pe buza prăpastiei

Va voi şi va fi Uniunea Europeană capabilă să menţină prezenta ordine liberală în Europa într-un moment în care Rusia întoarce spatele occidentului, Turcia a pierdut speranţa de a mai fi admisă în UE iar periferia europeană este la pământ?

A doua chestiune: Va reuşi UE să fie în afara Europei partenerul de nădejde al SUA într-un moment în care Washington nu mai dispune nici de resurse şi nu mai are nici chef s-o facă pe jandarmul mondial?

Acestea două sunt probabil marile întrebări care vor domina agenda europeană a preşedintelui Barack Obama pe durata celui de-al doilea mandat la Casa Albă.

Criza financiară a făcut America să devină conştientă de limitele puterii sale la nivel planetar. SUA sunt în declin iar preşedintele Obama realizează mai bine decât adversarii săi cât se va diminua din cauza uriaşei datorii publice şi a usturătorului eşec suferit în Irak şi Afganistan rolul ţării sale în lume.

Criza i-a silit pe americani să se uite mai în amănunt la starea propriei lor ţări şi ce au constatat nu e deloc în măsură să-i încânte. Actorul distribuit în rolul principal al serialului de succes The Newsroom pune punctul pe i în privinţa stării de spirit din societatea americană când spune că, în timp ce America se socoate cea mai mare mare naţiune de pe pământ, în realitate "suntem pe locul şapte în lume la analfabetism, pe locul 27 la matematică, pe locul 22 la ştiinţă, pe locul 49 la speranţa de viaţă, pe locul 178 la mortalitatea infantilă, locul trei la venitul mediu, locul patru la forţa de muncă şi locul patru la export. Suntem pe locul întâi doar la trei categorii: numărul persoanelor încarcerate la mia de locuitori, numărul adulţilor care cred că îngerii sunt reali şi cheltuieli pentru înarmare. Acestea din urmă sunt mai mari decât ale următoarelor 26 de state de pe listă, luate împreună."

Nu trebuie, deci, să surprindă că eforturile preşedintelui se vor canaliza spre reformarea Americii şi mai puţin spre transformarea lumii. Totuşi, din dorinţa de a câştiga timp pentru proiectul reaşezării Americii, Obama are nevoie să ştie cât de eficientă poate fi UE ca putere regională şi care îi vor fi ambiţiile ca putere globală. A devenit între timp cât se poate de evident că SUA nu mai dispun de resurse pentru a-şi continua angajamentele în zone cum ar fi Balcanii sau în Ucraina. Noul parteneriat al lui Obama cu Rusia a devenit între timp istorie iar Casa Albă nu ştie cum să transfere mai repede către Bruxelles toate problemele ce ţin de Europa.

Dar, se poate Obama sprijini pe UE în aşa fel încât să nu bruscheze Rusia? Poate transfera Obama problemele unei Europe extinse către o Uniune care traversează în prezent cea mai periculoasă criză din întreaga sa existenţă?

Mulţi sunt sceptici la Washington, dar preşedintele nu mai are de ales.

Când vine vorba de lumea din afara Europei, temerile lui Obama devin chiar şi mai mari. Dacă criza monedei euro şi posibila dezmembrare a UE au stârnit mari temeri la Casa Albă pe durata anului 2012, la debutul celui de-al doilea mandat nu Grecia ci Marea Britanie îl preocupă pe preşedinte.

Nu e greu de anticipat că fără Marea Britanie UE va deveni mai provincială şi mai fixată pe problemele proprii. În consecinţă, dispariţia influenţei britanice în interiorul UE nu poate să însemne decât probleme şi mai mari pentru Washington. Ori, asta impune următoarea întrebare logică: Este influenţa SUA suficient de mare pentru a putea menţine Marea Britanie în interiorul UE?

Dacă e vorba de idei mari în relaţiile bilaterale SUA - UE, oricine poate constata că acestea sunt admirabile dar inexistente; UE nu poate aştepta prea multe de la Barack Obama pe durata celui de-al doilea mandat al său. El nu are o mare strategie pentru UE ci numai temeri şi speranţe. Iar cel de-al doilea mandat Obama va fi dominat de o echilibristică între una şi alta.

Autorul articolului, Ivan Krastev, este directorul Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia, membru permanent al Institutului pentru Ştiinţe Sociale din Viena (IWM) şi membru fondator al Consiliului European pentru Relaţii Internaţionale.