1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Parteneri de acelaşi calibru"

Ralf Bosen, Claudia Stefan31 octombrie 2012

Europarlamentarul Elmar Brock este convins că Europa şi America au nevoie una de cealaltă. Înaintea alegerilor din SUA, Brock a explicat de ce, în viitor, europenilor le va merge mai bine decât semenilor de peste Ocean.

https://p.dw.com/p/16a7x
Imagine: AP

DW: Domnule Brok, cum aţi descrie relaţia dintre UE şi SUA sub preşedintele Obama?

Elmar Brok: La nivel de colaborare, relaţia e bună. Dar UE şi SUA nu au reuşit, până acum, să găsească o strategie prin care europenii şi americanii să coopereze mai strâns în această lume aflată în plină transformare economică şi politică. Sper ca recomandarea privind înfiinţarea unui grup de lucru, la nivel înalt, pentru relaţii transatlantice să ducă la găsirea şi la punerea în aplicare a unei asemenea strategii.

Mulţi europeni, mai ales germanii, ar saluta ideea unui al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama. În cazul în care Mitt Romney iese învingător, ar fi posibilă o răcire a relaţiilor bilaterale?

În acest caz ar trebui să ajungem la structuri de colaborare rezonabile, întrucât, într-o lume care se transformă, UE şi SUA sunt atât de interdependente încât altă opţiune nu există. Cred că şi în aceste condiţii ar trebui să promovăm conceptul de piaţă transatlantică. Sper că va fi posibil şi cu Romney în calitate de preşedinte.

Symbolbild Flaggen Europafahne und US-Flagge
Imagine: picture-alliance/dpa

SUA tind să se orienteze tot mai mult către Asia. China şi-a sporit puterea şi, astfel, în plan geopolitic, centrul de greutate s-a mutat. Cât de importantă mai este UE pentru americani?

Relaţiile comerciale şi investiţiile directe sunt, în ambele direcţii, bine consolidate. De aceea, analizând rezultatele economice, concentrarea celor două părţi pe China este nefondată. E limpede că, pe fondul transformărilor la nivel global, numai tandemul Europa-America este capabil să impună standarde politice şi industriale. Iată motivul pentru care interesul faţă de o mai strânsă cooperare este atât de mare.

Cât de mult afectează criza financiară din Europa cooperarea cu SUA? Îi presează americanii pe europeni, mai ales pe cancelarul Angela Merkel, să ţină criza în frâu cât mai curând posibil?

Rămâne de văzut. Dacă europenii vor reuşi să devină mai competitivi graţie politicii lor fiscale, graţie stabilizării pieţelor financiare şi a transformărilor structurale, în 2014 vor sta mai bine ca americanii, care nu fac nimic în acest sens. Până acum, americanii s-au înţeles numai în ce măsură poate creşte deficitul bugetar şi care ar fi limita acestuia. În prezent, zona Euro are datorii externe mai mici ca ale americanilor. Avem mult mai puţine achiziţii de obligaţiuni de stat de către Banca Centrală Europeană decât este cazul în SUA. Din punct de vedere economic, situaţia este mai bună în Europa. Doar încrederea mai rămâne de consolidat.

În alianţă cu SUA, UE este partenerul mai slab. În UE este tot mai des amintită o posibilă uniune politică. Bruxelles-ul ar căpăta mai multă putere. Ar fi aceasta o cale prin care Europa ar face încă un pas spre emancipare, către îmbunătăţirea poziţiei sale în raport cu America?

Nu este vorba despre emancipare, ci despre a deveni un partener de acelaşi calibru. Cred că, în domeniul miliatar, noi, europenii, va trebui să găsim mai multe efecte sinergetice (...) Statele membre ale UE îşi investesc aproximativ jumătate din bani în politica de apărare, iar rezultatul este o eficienţă de doar 10%, din cauză că suntem foarte divizaţi. Dar ar mai trebui luat în considerare şi un alt aspect: spre deosebire de americani, europenii cheltuiesc sume de trei ori mai mari de la buget cu politica externă, bazată pe acţiuni de prevenire a conflictelor, ajutor extern şi politică de vecinătate. 60% din ajutoarele de dezvoltare, la nivel mondial, provin din Europa şi statele membre. Cred că ar trebui să aducem aceste lucruri mut mai des în prim-plan, pentru a arăta că ne luăm în serios responsabilitatea în lume. Nu trebuie să ne lăsăm presaţi de americani, ca şi cum numai cheltuielile militare sunt decisive.

Entwicklungshilfe der EU
Imagine: picture-alliance/dpa

Elmar Heinrich Brok (născut la 14 Mai 1946 im oraşul Verl, landul Renania de Nord-Vestfalia) este membru al CDU. Începând din 1980, Brock este europarlamentar. Ca membru al Comisiei pentru Politică Externă, membru supleant în Comisia pentru Afaceri Constituţionale şi în Comisia pentru Afaceri Europene a Parlamentului German (Bundestag), Elmar Brock este intens preocupat de viitorul UE şi al relaţiilor transatlantice.