1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Parlamentul European a votat directiva pentru protejarea lucrătorilor temporari

Victor Iulian Tucă24 octombrie 2008

Încă din martie 2002, Comisia Europeană a adoptat o propunere de directivă privind „condiţiile de muncă pentru lucrătorii temporari” dar au trebuit şase ani până când să fie adoptată.

https://p.dw.com/p/FftY
Imagine: DW/Alexandra Jarecki

După 6 ani

Aceasta şi datorită Comitetului Regiunilor, care în urmă cu 6 ani nu a înaintat avizul necesar privind propunerea de directivă. Abia joi, Parlamentul European a votat, în a doua lectură, propunerea finală care stabileşte cadrul normativ pentru protejarea lucrătorilor temporari: egalitatea de tratament faţă de lucrătorii temporari în raport cu alţi lucrători, dreptul de a fi informaţi cu privirea la posturi vacante, accesul la facilităţi colective (cantină, grădiniţe, transport) şi posibilităţi de formare profesională.

Obiectivul proiectului este de a asigura protecţia lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea ca agent de muncă temporară ( lucrători temporari) şi de a spori calitatea muncii (muncă temporară), în drept, recunoscându-se agenţiile de muncă temporară ca angajatori. Numai zece din statele membre UE au recunoscut până acum principiul “pentru muncă egală, salariul egal”.

Egalitate de tratament

Conform site-ului Parlamentului European, se prevede:

  • egalitatea de tratament faţă de lucrătorii temporari în raport cu alţi lucrători, în ceea ce priveşte statutul şi securitatea.
  • respectarea normelor sociale stabilite în întreprinderi prin egalitatea de tratament cu privire la remuneraţii şi condiţii de muncă între lucrătorii temporari şi cei cu contract permanent.
  • recunoaşterea sectorului agenţilor de muncă temporară ca activitate economică legitimă şi profesională, cu eliminarea restricţiilor şi a interdicţiilor inutile.

Silvia-Adriana Ţicău, deputată PSE a declarat în plenul PE: personal, consider că, dacă asigurăm lucrătorilor temporari aceleaşi condiţii pe care le au lucrătorii din întreprinderile utilizatoare, protejăm nu doar pe lucrătorii temporari, ci mai ales pe cei locali permanenţi.”

Anxietăţi legitime?

În schimb, unii se tem de imigranţii care ar putea să fie declaraţi legali (vezi Spania) şi astfel, să-i concureze pe localnici, mai ales în condiţiile crizei financiare de azi.

Simon Busuttil, deputat PPE:

„Una din cele mai mari dificultăţi în legătură cu acest directivă (Directiva privind imigraţia ilegală, n.red.) este permisul de rezidenţă temporară (care duce la angajarea imigrantului pe piaţa muncii, cu drepturi salariale egale cu angajaţii permanenţi). Considerăm că nu trebuie acordat permisul de rezidenţă temporară imigranţilor care cooperează cu autorităţile legale, aşa cum propune CE.”