Parlamentul European şi-a etalat "noii muşchi"

Europarlamentarii au jubilat ieri - şi asta pe drept cuvânt, fiindcă respingerea retroactivă a Acordului SWIFT este un eveniment demn de luat în seamă. Mai întâi fiindcă deputaţii au folosit prima ocazie ivită pentru a-şi demonstra noua putere în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar. Pentru cei mai mulţi dintre legiuitori, procesul de reformă a UE durase prea mult. Din punctul lor de vedere, anii trecuţi au fost anii unor mari frustrări fiindcă, chiar dacă vocea Parlamentului se făcuse auzită, deciziile importante fuseseră luate în Consiliul European, al guvernelor ţărilor membre.

Această stare de fapt a luat sfârşit, graţie tratatului de la Lisabona. Acest tratat a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 şi conferă europarlamentarilor dreptul de a se pronunţa prin vot asupra tratatelor încheiate cu ţări terţe. Tema SWIFT a fost de aceea atât de importantă fiindcă a fost din întâmplare prima ocazie cu care legislativul comunitar şi-a arâtat noua putere. Şi fiindcă vorbirăm de întâmplare, o altă întâmplare, cam ciudată, a fost accea că minştrii europeni de Interne au votat cu numai o zi înaintea intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, unilateral, în favoarea aplicării Acordului SWIFT, conform vechilor proceduri. În ochii europerlamentarilor, acţiunea miniştrilor de Interne a fost un afront.

Că europarlamentarii au votat acum împotriva acordului Swift este mai puţin o revanşă, cât expresia unor dubii cu privire la justeţea prevederilor acestui acord, fiind vorba despre teme explozive cum ar fi combaterea terorismului, protecţia datelor şi drepturile cetăţeneşti. În dezbaterea care a precedat votul, chiar reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Consiliului European, ajunseseră să spună că în forma actuală, acordul SWIFT este inacceptabil. Reprezentanţii celor două instituţii au recunoscut de asemenea existenţa unor carenţe de comunicare în raporturile cu eurodeputaţii. Mai pe şleau, cu toţii au recunoscut că este vorba despre un acord imperfect. La întrebarea dacă acesta ar fi fost mai bun decât niciunul, eurodeputaţii au răspuns aproape în cor că nu.

Remarcabilă este respingerea acordului SWIFT mai ales fiindcă UE a demonstrat puternicului partener american, că în UE domnesc alte principii în ce priveşte protecţia datelor, decât dincolo de Atlantic. Şi aceasta în ciuda masivei influenţe a unor diplomaţi americani, ale căror acţiuni au fost chiar tentativă de şantaj în ochii unora dintre eurodeputaţi. Sigur că niciun membru al legislativului comunitar nu-şi doreşte să fie acuzat că a fost complice la următorul atac terorist. Asta nu este însă nici posibil, fiindcă un acord valabil de asistenţă mutuală în probleme juridice încheiat între UE şi SUA vine să acopere zonele de risc apărute în urma invalidării acordului SWIFT. Apoi, este dat ca sigur că Belgia şi Olanda nu se vor putea eschiva de încheierea unor tratate bilaterale cu SUA în domeniu.

Votul Parlamentului European este salutar fiindcă legiuitorii nu ar trebui să facă niciun fel de compromisuri când este vorba de drepturile fundamentale ale celor 500 de milioane de cetăţeni ai UE. Scepticismul lor legat de o serie de prevederi ale invalidatului acord a fost pe deplin justificat. De exemplu, nu era clar cum s-ar fi putut apăra în justiţie cetăţenii de transmiterea mai departe a datelor lor bancare. Nu era iarăşi clar cât timp urmau să fie stocate aceste date şi nici nu existau mecanisme care să împiedice tranferul, de către SUA, a acestor date către ţări terţe.

După votul negativ al europarlamentarilor, toate aceste chestiuni trebuie reluate în discuţie, înaintea negocierii unui nou acord, fie că le place sau nu guvernelor de pe ambele maluri ale Atlanticului. Din această perspectivă, respingerea acordului SWIFT nu numai că a fost remarcabilă, dar a fost corectă.

Autori: Susanne Henn / Ioachim Alexandru
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu