Parlamentul decide asupra misiunilor militare
8 mai 2008Judecătorii au statuat dreptul de codecizie al legislativului de la Berlin şi interzice hotărârile exclusive de guvern în această chestiune. Preşedintele ecologiştilor, doamna Claudia Roth, a declarat că decizia Curţii este o înfrângere zdrobitoare pentru conservatori. Liderul liberalilor, Guido Westerwelle, a precizat la rândul său că judecătorii s-au pronunţat împotriva creării unei armate guvernamentale şi a uneia parlamentare.
"Planurile Uniunii se potrivesc mai degrabă în coşul de gunoi, pentru că decizia luată la Karlsruhe afirmă cât se poate de clar că armata trebuie să funcţioneze şi să intervină în limitele prevăzute de Constituţie".
În schimb, ministrul apărării Franz-Josef Jung a insistat asupra necesităţii unui spaţiu de manevră mai mare pentru guvern în cazul misiunilor militare internaţionale. La fel şi liderul fracţiunii parlamentare conservatoare, Volker Kauder.
"Acum trebuie să ne asigurăm capacitatea de decizie, astfel încât să putem aborda legislativul în timp util chiar şi în cazurile care nu reprezintă o urgenţă absolută şi care nu sunt de o gravitate care cerea aprobarea parlamentului înainte".
Verdictul Curţii
Misiunea soldaţilor germani, care au efectuat zboruri de recunoaştere în spaţiul aerian turcesc în anul 2003 trebuia să fi fost aprobată de parlament. Acesta este verdictul Curţii Constituţionale în urma unei sesizări depuse de liberalii germani.
Cabinetul de atunci format din socialdemocraţi şi ecologişti respinsese trecerea prin parlament a iniţiativei, motivând cu faptul că acţionează în limitele obligaţiilor prevăzute în statutul Alianţei Nord-Atlantice.
Dieter Weingaertner este director în cadrul ministerului german al apărării:
"Este evident că pentru misiuni umanitare, armata germană nu va avea nevoie de aprobarea parlamentului, dar atunci când vine vorba de misiuni cu potenţial uz de arme, cazul fiind descris în amănunt de Curtea Constituţională, va fi nevoie de un vot al legislativului care să permită desfăşurarea de trupe".