1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Parlamentul împotriva Justiţiei

CCR va trebui să rezolve trei sesizări care au acelaşi obiect. Problema are un aspect juridic mai complicat, dar ea poate fi redusă la întrebarea: are sau nu are dreptul DNA să-l cerceteze pe Adrian Năstase?

default

Cele trei sesizări aparţin celor două Camere ale Parlamentului şi Parchetului (prin mijlocirea CSM) şi se referă, în aspectul juridic general, la imunitatea membrilor de Guvern care sînt deputaţi sau senatori. În particular e vorba de Adrian Năstase şi Miron Mitrea care sînt cercetaţi de DNA cu avizul Preşedintelui Traian Băsescu, dar care invocă în sprijinul lor imunitatea parlametară.

Bogdan Olteanu, preşedintele liberal al Camerei Deputaţilor a susţinut că Adrian Năstase se află sub protecţia Camerei pe care o conduce şi aşadar DNA ar comite un abuz. Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a argumentat că, dimpotrivă, DNA este îndreptăţit să-l investigheze pe fostul şef de Guvern din moment ce are avizul Preşedintelui de republică. În sfîrşit, conducerea Senatului, ca să dea problemei o rezolvare mai cuprinzătoare, s-a raliat poziţiei lui Bogdan Olteanu şi a sesizat la rîndul ei Curtea Constituţională (CCR).

Abstimmung Misstrauensantrag rum. Parlament

Parlamentul României

CCR nu va avea ultimul cuvînt

Iată aşadar trei sesizări diferite, dar care se referă toate, în esenţă, la libertatea lui Adrian Năstase. CCR are din nou prilejul să pună capăt unor laborioase şi curajoase investigaţii judiciare, aşa cum a făcut anul trecut cînd a apreciat că fostul prim ministru ar fi trebuit să se bucure de imunitate la fel ca un ministru aflat în funcţiune.

Totuşi să arătăm că nu Curtea Constituţională va avea de astă dată ultimul cuvînt. Dacă cei 11 judecători vor garanta din nou imunitatea lui Năstase şi Mitrea, atunci aceştia se vor găsi la dispoziţia colegilor de Cameră. Ne putem aştepta la reeditarea votului din 2005, care a blocat percheziţia locuinţei lui Adrian Năstase. În orice caz, putem remarca că după aproape 4 ani de zile de la ultimile alegeri nici unul din foştii demnitari cu dosare de corupţie nu au fost condamnaţi şi că marile obstacole se găsesc nu doar în diferitele instanţe, ci mai ales în Parlament.