1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Parlamentarismul la răscruce

Astăzi se deschide sesiunea ordinară a Parlamentului, marcată de dezbateri care privesc, pe de o parte, reforma stilului de guvernare iar pe de alta, însăşi modificarea Constituţiei.

default

Parlamentul are şansa de a recîştiga din importanţa pe care a pierdut-o treptat în anii din urmă. După experienţa eşuată a guvernării din 2009, care nu a reuşit să treacă nici legea educaţiei, nici legea de unificare a pensiilor, nici toate codurile judiciare, guvernul actual este nevoit să trimită toate proiectele în Parlament. Este o constrîngere politică, dar şi una juridică, definită clar de Curtea Constituţională, care, la sfîrşitul anului trecut, a arătat care sînt limitele în care guvernul poate angaja răspunderea pentru un proiect de lege. Curtea Constituţională, prin precizările sale, a limitat practic posibilitatea unui grup politic minoritar, dar îndrăzneţ (aşa cum a fost PD-L anul trecut), de a trasa scurtături procedurale, ignorînd configuraţia politică a forului reprezentativ.

Parlamentarism vs tehnocraţie

Este în orice caz o şansă pentru viaţa politică românească de a revigora parlamentarismul, aflat în mare suferinţă.

La presiunea FMI, guvernul va trimite mai întîi în Parlament, la începutul acestei sesiuni, legea de unificare a pensiilor, o lege cu o importanţă excepţională, poate nu atît pentru prezentul imediat cît pentru viitor, deoarece sistemul româneasc de pensii, aşa cum a fost el moştenit, nu mai face faţă nevoilor. Dacă pînă acum guvernul a propus soluţii tehnocratice, în acord cu viziunea FMI, ne putem aştepta ca în Parlament să se manifeste cu mai multă energie diferitele perspective politice. O dezbatere aprinsă s-ar putea isca în legătură cu întrebarea dacă e bine sau nu ca nivelul pensiei să fie corelat cu salariul mediu pe economie.

Stilul guvernării

O altă lege pe care, la îndemnurile FMI, Guvernul declară că intenţionează să o adopte, este legea responsabilităţii fiscale, o lege care va modifica în întregime stilul însuşi al guvernărilor din România.

În principiu, legea responsabilităţii fiscale impune o disciplină severă a execuţiei bugetare şi limitează foarte mult posibilitatea rectificărilor în cursul anului. Guvernul trebuie să respecte strict deficitul anunţat la început şi nu poate mări salariile la sfîrşitul anului. Or, în România s-a guvernat mai ales prin rectificări şi mai ales prin promisiunea unor rectificări. Orice dificultate de moment era împinsă la rectificare şi orice stare de nemulţumire socială era aplanată prin promisiunea unei rectificării. Dialogul cu partenerii sociali şi, mai ales cu sindicatele, a fost marcat în mod decisiv de posibilitatea unor rectificări. Se vede aşadar de ce Guvernul caută să amîne mereu adoptarea legii şi de ce termenele au fost de două ori negociate cu FMI. Preşedintele Traian Băsescu sugera el însuşi că ar dori să amîne legea responsabilităţii fiscale pentru a doua parte a anului. În orice caz, adoptarea unei asemenea legi ar oferi şi Parlamentului (opoziţiei în primul rînd) mai multe mijloace de a controla activitatea Executivului.

Depolitizarea administraţiei

Cu siguranţă, o dezbatere mai vie va suscita OUG nr 37/2009, prin care guvernul PDL-PSD de anul trecut şi-a numit propria clientelă în instituţiile guvernamentale din teritoriu.

Este unul din subiectele cele mai arzătoare ale politicii româneşti. Fiecare guvern, cînd vine la putere, îi dă afară pe toţi simpatizanţii guvernului anterior, după care anunţă solemn că doreşte stabilitate şi depolitizare în administraţie. Aşa cum e uşor de înţeles, celelalte partide nu acceptă situaţia şi "epurările" o iau ciclic, de la început.

Decizia Curţii Constituţionale referitoare la această Ordonanţă este însă mai cuprinzătoare şi reprezintă probabil un moment semnificativ în jurisprudenţa Curţii. Înaltul for constituţional a sancţionat şi tentativa Guvernului Boc I de a eluda opinia Curţii, printr-o nouă Ordonanţă cu acelaşi conţinut. Curtea a arătat că aceste măsuri pun sub semnul întrebării nu doar o lege, ci chiar «comportamentul constituţional de ordin legislativ al Executivului faţă de Parlament şi, în cele din urmă, faţă de Curtea Constituţională ».

Şansa de renaştere a parlamentarismului

În sfîrşit, PD-L susţine că are ca "prioritate zero”, în această sesiune parlamentară, desfiinţarea Senatului şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. Celelalte partide nu par însă la fel de grăbite. Congresele pe care toate partidele mari le organizează la începutul acestui an dezvăluie însă că ele sînt preocupate în cel mai înalt grad să-şi definească în prealabil modul de abordare. Cum vor adopta subiectul modificării Constituţiei, reprezintă pentru fiecare dintre ele un element strategic de maximă importanţă. De aceea este bine să aşteptăm clarificările de la diferitele congrese.

UDMR este singura formaţiune care are, probabil, o imagine mai clară. UDMR ar putea accepta anumite soluţii pe care le-a dezaprobat de-a lungul timpului în schimbul unei legi clare care să ofere maghiarilor o largă şi funcţională autonomie culturală. De altfel, cu jumătate de gură, primul ministru a admis că proiectul legii minorităţilor (pe care îl blocase în legislatura trecută) ar putea fi reluat în această sesiune parlamentară. Ne aflăm însă pe terenul nesigur al negocerilor şi situaţiilor imprevizibile. În orice caz, dacă se va constitui o Comisie de revizuire a Constituţiei, Parlamentul se va regăsi, dintr-o dată, în situaţia de a dezbate din nou marile subiecte ale politicii, aşa cum se întîmpla în anii ’90.

Cei care au deplîns stăruitor decăderea parlementarismului vor avea, de acum înainte, ocazia să-şi ia revanşa.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder