1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Paralizia gândirii progresiste

Ar trebui retrasă cetățenia franceză celor condamnați de acte teroriste? O dilemă juridico-morală care nu privește doar Franța, ci întreaga Europă.

Manuel Valls

Manuel Valls

După ultimele atentate teroriste de la Paris, președintele François Hollande propunea în fața Parlamentului reunit în ședință plenară ca retragerea cetățeniei franceze să poată fi operată și în cazul teroriștilor ”născuți francezi”, care au dublă cetățenie. Sau cu alte cuvinte unor persoane născute în mediile emigrației musulmane la a doua sau a treia generație. A părut, în prima clipă, o veritabilă revoluție ”conservatoare”, aproape neverosimilă din partea unui progresist zelos ca François Hollande. Dar, așa cum era de așteptat, socialiștii francezi regretă că s-au pripit și ezită între presiunile societății oripilate de crimele ”conaționalilor” de confesiune islamică și propriile înclinații ideologice.

Prim-ministrul Manuel Valls pare să dea înapoi și ezită să mențină în proiectul de revizuire a Constituției retragerea cetățenie pentru francezii născuți francezi. ”Guvernul - a spus Manuel Valls citat de AFP - nu se cramponează de această măsură” și s-a întrebat apoi dacă ”o măsură mai mult simbolică merită să fie adoptată doar pentru trei sau patru persoane”.

În sfârșit, Guvernul de la Paris se mai întreabă, probabil, dacă are rost să persevereze pe această cale acum după ce alegerile regionale s-au încheiat și pericolul întrevăzut în FN a fost ocolit. Căci ideea retragerii cetățeniei fusese un apanaj al dreptei.

Stânga franceză de dovedește emotivă și instabilă, dar problema cu care se confruntă este cât se poate de serioasă. Realitatea este că retragerea cetățeniei pentru nativi poate produce apatrizi, adică acei oameni care nu țin de nicio juridiscție și nu se bucură de garanțiile legale rezervate cetățenilor. Toate persoanele fără acte de identitate sunt de fapt apatride și condiția lor practică diferă după împrejurări. Există în lume potrivit UHNCR (Agenția ONU pentru refugiați) aproximativ 12 milioane de apatrizi de drept la care ar trebui să-i adăugăm pe apatrizii de fapt care, deși au o cetățenie, din diverse împrejurări nu se pot bucura de beneficiile ei.

În lumea de azi, guvernată de carta Drepturilor omului, condiția de apatrid apare, teoretic, ca fiind cea mai rea dintre toate. Prin urmare socialiștii francezi, mai cu seamă, care se revendică cu orgoliu de la Franța revoluționară s-au ferit ca de foc să cadă în această ispită. Oricât de abominabile ar fi crimele cuiva, acesta nu poate fi condamnat la condiția subumană de apatrid! Președintele Hollande și-a luat și el toate precauțiile:”Retragerea cetățeniei nu ar trebui să producă apatrizi, dar noi ar trebui să putem retrage cetățenia unui individ condamnat pentru acte împotriva intereselor fundamentale ale Națiunii, chiar dacă s-a născut francez, în cazul în care deține și o altă naționalitate” (Versailles, le 16 novembre 2015 ).

Or, situația e ridicolă: un terorist francez cu cetățenie marocană va pierde cetățenia franceză, dar un confrate terorist care nu are decât cetățenia franceză o va păstra pe aceasta. Prin urmare ezitarea lui Manuel Valls este îndreptățită măcar din cauza incoerenței acestei propuneri.

Problema are însă un strat mai adânc. A retrage cetățenia cuiva înseamnă a-l condamna la exil și a-l evacua din universul familiar și protejat în care a trăit. E sensul vechi al exilului așa cum era el practicat în antichitatea greacă și romană. Dincolo de frontiera lumii civilizate se întindea barbaria înfricoșătoare de care poetul Ovidiu dădea seama în exilul său de la Tomis. Dar astăzi lumea e (aproape) la fel peste tot și frontierele civilizațiilor, deși pot provoca indispoziții, nu mai au nimic terifiant. Exilul s-a îmblânzit.

Societățile mai conservatoare au păstrat însă în sistemul lor juridic o formă de evacuare radicală a celor vinovați de crime grave menținând în codul penal pedeapsa capitală. Dacă cei vechi vedeau în exil o moarte veritabilă, modernii (”antimoderni”) concep pedeapsa cu moartea ca pe un exil. Conservatorii americanii păstrează ceva din această concepție care presupune ca cel vinovat de crime impardonabile și, prin urmare, cel ce nu ar putea fi niciodat reabilitat să fie pur și simplu ”evacuat” din lume ( v. Russell Kirk, ”Criminalitate și milă”).

În schimb Franța socialistă, care și-a făcut mereu un titlu de glorie din promovarea drepturilor omului, nu ar putea accepta această evacuare radicală, nici ca exil și cu atât mai puțin ca o condamnare la moarte. Și nu numai Franța, ci întreaga Europă – așa cum am văzut în cursul ”procesului” intentat premierului Viktor Orban la Parlamentul European de la Strasbourg. De aceea propunerea lui François Hollande de a se retrage cetățenia doar celor cu dublă cetățenie este un nonsens care exprimă stupoarea în care se află societățile occidentale dominate de ideile stângii. Crima și teroarea se desfășoară sub ochii lor, dar ei, în calitate de exponenți ai gândirii ”umaniste”, nu pot formula nicio replică, paralizați fiind de chiar nucleul central al propriei gândiri. Iar în practică forțele de securitate ”rezolvă” adesea problemele prin derogări trecute ipocrit cu vederea.