1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Paradoxurile anticomunismului românesc

Preşedintele Traian Băsescu a făcut aseară o afirmaţie care a stârnit o veritabilă furtună în rândurile celor mai fideli susţinători ai săi, practicanţii noii ideologii anticomuniste.

default

Preşedintele Traian Băsescu

Invitat la B1 TV, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, preşedintele Traian Băsescu a spus, în contextul unei discuţii despre trecut, că Ceauşescu a avut nenorocul de a fi rămas prea mult în fruntea statului.

„Dacă el stătea numai zece ani, a spus Traian Băsescu, era un mare preşedinte în istoria românilor. De asta cam toate statele democratice au maximum două mandate pentru preşedinte, de cinci ani sau de patru ani".

Afirmaţia preşedintelui a provocat indignarea aparatului ideologic mobilizat în anii trecuţi pentru condamnarea comunismului. Cei mai fideli prieteni politici l-au criticat, atrăgându-i atenţia că Ceauşescu nu poate primi circumstanţe atenuante nici măcar dacă ar fi privit din perspectiva exclusivă a aşa-numiţilor ani de dezgheţ şi recuperare naţională.

După interviul de joi seara s-a simţit îngrijorarea celor care şi-au construit o carieră pe tema condamnării comunismului, de a nu fi ei înşişi delegitimaţi. Dacă preşedintele însuşi relativizează trecutul comunist şi îi oferă o cât de mică şansă de reabilitare, atunci întregul discurs anticomunist riscă să-şi piardă valoarea.

În ultimii cinci ani şi-a făcut într-adevăr apariţia în viaţa publică românescă un discurs artificial, menit să facă din anticomunism un soi de nouă doctrină de stat.

Condamnarea comunismului, pornită în 2005 cu intenţia de a încheia revoluţia din decembrie 1989 printr-un act clarificator, a tins însă, încetul cu încetul, să devină ideologia unui grup ambiţios, dornic să ocupe poziţii de prestigiu în societate.

Reacţia anticomunistă firească, spontană a oamenilor liberi, urma, printr-o acţiune largă de propagandă, să fie înlocuită cu precepte deprinse mecanic la şcoală. Acţiunea a reuşit într-adevăr să propulseze câteva figuri pe firmamentul zilei, dar în general a eşuat în contradicţii irezolvabile.

Am asistat, de pildă, la paradoxul că cei mai înverşunaţi practicanţi ai ideologiei anticomuniste au evitat prudent orice acţiune riscantă, cum ar fi campania pentru reducerea pensiilor foştilor securişti sau altele care ar fi reprezentat consecinţa logică şi imediată a ideilor profesate.

Promotorii noului curent ideologic au trecut iarăşi sub tăcere faptul că autorităţile statului botezat „anticomunist” au continuat să organizeze cultul funerar al demnitarilor comunişti, oferind mausoleului din Parcul Carol din Capitală o îngrijire specială.

Aşa se face că un act politic care avea ca misiune să elimine ambiguităţile revoluţiei din decembrie a sfârşit prin a crea o nouă şi tulburătoare confuzie.

De data aceasta însă, preşedintele a fost judecat prea aspru. Chiar dacă s-a abătut de la ortodoxia doctrinei, Traian Băsescu n-a intenţionat să-l laude pe Ceauşescu, ci mai curând să arate cât de riscant este să întârzii mai mult decât este cazul la vârful puterii. Dacă ar fi stat doar 10 ani, până şi Ceauşescu ar fi rămas cu o imagine bună.

Dar ceea ce a trecut iarăşi neremarcat este că afirmaţiile preşedintelui au fost mai curând un act ratat, după cum spun psihologii. Admiţând în glumă că cei şase ani pe care i-a petrecut în fruntea statului au fost deja prea mulţi, el a dezvăluit temerea că propria carieră (după modelul nerostit, dar sugerat) s-ar înscrie de aici înainte pe o pantă coborâtoare.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor. Petre M. Iancu