Paradoxuri româneşti

„De ce este România altfel?”, explică Lucian Boia în excelentul său eseu, proaspăt apărut la finele lunii noiembrie. Cît de excentrică este democraţia românească, rezultă din articolul semnat de Klaus Brill, corespondentul la Bucureşti al cotidianului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, sub enigmaticul titlu 471 plus x. Dar, misterul este desluşit deîndată în chapeau-ul textului: De fapt cetăţenii României au dorit să subţieze Parlamentul. Dar ce au făcut partidele? L-au dilatat. Numărul deputaţilor a sporit astfel de la 471 la 588 şi, ironia întîmplării face că tocmai Palatul Parlamentuluii, monstruoasa construcţie ridicată de dictatorul Nicolae Ceauşescu, edificiu despre care nimeni nu poate afirma că ar fi mic, se dovedeşte dintr-o dată neîncăpător pentru miraculoasa proliferare a aleşilor poporului.

Dar sunt toţi deputaţii cu adevărat aleşii poporului? Cauza acestei generaţii spontanee de mandate se află în actuala lege electorală la care au meşterit în repetate rînduri de mai multe ori, atît supuşii preşedintelui conservator Traian  Băsescu cît şi adversarii lui social-democraţi şi liberali. De ce atîta trudă şi cu ce scop? se poate întreba cititorul nedumerit. Răspunsul este cît se poate de simplu: fiecare a vrut să mai tragă un mic folos de pe urma încurcatei legi care, scrie autorul articolului în continuare, este rodul unei lipse colective de raţiune care acum îşi dezvăluie întreaga absurditate. Dar, de pe urma ei trag foloase şi vechii şi noii deputaţi, mandatul în Parlament fiind în România o excelentă ocazie nu numai de sporire a influenţei ci şi a averii personale, se-nţelege, pe căi ocolite.

Partea leului îi revine în noua distribuţie a mandatelor USL lui Ponta, care astfel dispune de peste două treimi din total în ambele camere ale Parlamentului, avînd astfel cale liberă spre a modifica Constituţia, intenţie anunţată deja înaintea scrutinului de la 9 decembrie. Ziaristul german aminteşte că din referendumul organizat de preşedintele Băsescu în 2009, cînd cetăţenii s-au pronunţat în favoarea unui Parlament unicameral şi a reducerii numărului mandatelor la 300, nimic nu s-a ales. Mai rău încă: noii guvernanţi îşi bat acum capul unde să plaseze surplusul de deputaţi, iar variantele propuse frizează din nou absurdul într-o ţară în care altele sunt problemele arzătoare la ordinea zilei. Dar, o brumă de ruşine încă mai există - bugetul legislativului nu va fi majorat. Deocamdată. În schimb va fi construit un nou hotel destinat noilor deputaţi.

Nu doar cititorii articolului apărut în ziarul bavarez supraregional au motive serioase de mirare aflînd ce se întîmplă la Bucureşti ci şi cei care consultă ediţia internaţională a cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. Corespondentul acestuia sesizează absurdul situaţiei: nu numai că nimeni nu a ţinut cont de voinţa poporului, exprimată în deja pomenitul referendum din 2009, ceea ce deja este cel puţin de neînţeles pentru un european obişnuit cu uzanţele democraţiei. Şi tot lui nu-i va veni să-şi creadă ochilor că o ţară săracă cum este România îşi poate permite un Parlament supraponderal. Problema spaţiului care ar urma să fie alocat celor care au avut de profitat de pe urma încîlcitei legi electorale, nu i se pare nerezolvabilă autorului comentariului: bunul obicei al deputaţilor de a nu-şi lua prea în serios obligaţia de a fi prezenţi la şedinţele Parlamentului, va crea loc pentru toată lumea la parter.

Nu mirare, nici nuanţe ironice ori sarcastice ci serioasă îngrijorare se poate citi în comentariile apărute după testarea cu succes de către Coreea de Nord a unei rachete cu rază lungă de acţiune. Momentul noii provocări a fost bine ales, scrie NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG: la Washington, preşedintele Obama îşi începe al doilea mandat, în Japonia au loc peste puţină vreme alegerile parlamentare, în Coreea de Sud, cele prezidenţiale. Dacă există o cale de ieşire din impas, aceea trece prin China, conchide ziarul citat. Şi ce face Beijing-ul? Regretă lansarea rachetei nord-coreene, remarcă FLENSBURGER TAGEBLATT, insistînd asupra necesităţii ca Imperiul de Mijloc, care în mod vădit nu are nici un interes să sprijine un stat terorist imprevizibil, cum este Coreea de Nord, să-şi asume atribuţiile unei forţe de ordine în Asia.