1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Paradoxul unionismului

Ca să reuşească, proiectul unirii cu Basarabia ar trebui să folosească ca liant ceva mai mult decât simpla identitate naţională.

România şi Moldova

România şi Moldova

Preşedintele Traian Băsescu a dezvăluit unul din proiectele sale strategice ţinute până acum în semi-secret: unirea cu Basarabia. Nimeni nu va dezaproba acest proiect la Bucureşti, dar nici mare entuziasm nu va genera. Unirea cu Basarabia este un plan paradoxal: se trage dintr-un naţionalism pe cale să-şi piardă vitalitatea în Europa de azi şi totuşi nu are destulă susţinere tocmai din cauza unei psihologii naţionale. Românii, dacă ni se permit aceste generalizări mereu riscante, dar fără de care nu se poate, sunt bovarici, în sensul că doresc să fie mereu altceva şi mai mult decât sunt. Simptomul este cel mai vădit la elita intelectuală românească care îşi caută validarea exclusiv în occident şi care pare mai curând dezinteresată de crearea unei pieţe culturale locale. Dar aceeaşi pornire ar putea fi găsită şi la masele aculturale care pornesc în Vest ca să câştige mai bine şi care, în ciuda faptului că îşi păstrează cu mare grijă anumite reflexe şi obiceiuri de acasă, tind să devină mereu altceva, ruşinate întrucâtva de propria origine.

Românii sunt mereu mai entuziaşti decât alţii să se declare „europeni” (sunt dovezi statistice certe) tocmai pentru că astfel scapă de propria identitate. De fapt europenitatea este o salvare pentru românii care s-au săturat să fie români, dar care nu pot deveni atât de uşor germani, francezi ca să nu mai spunem scandinavi. Cioran a devenit scriitor francez în urma unor eforturi extraordinar de mari, la care face aluzie în puţinele sale mărturii.(vezi filmul lui G. Liiceanu cu E. Cioran).

Şi pentru că basarabenii sunt români, identici ca limbă şi psihologie cu românii ceilalţi, ei par animaţi de acelaşi bovarism. În replică la unionismul deconspirat al preşedintelui Băsescu, un politician de la Chişinău, Igor Dodon se teme că din cauza României, basarabenii în loc de Bruxelles ar nimeri abia la Bucureşti. Aspiraţia lui e clară: românitatea e ceva ce trebuie depăşit în drum spre o nouă identitate europeană. Chiar dacă are nume rusesc, Igor Dodon gândeşte ca mulţi dintre conaţionalii săi care aspiră la cetăţenie română ca să obţină paşaport către Vest.

Desigur că, desprinsă de context, ideea ar părea o excelentă afirmare a unui proiect post-naţional în perfect acord cu spiritul vremurilor. Dar cine cunoaşte terenul est-european vede aici mai curând o afirmare paradoxală a specificului naţional.

Iată cum „unirea” e frânată exact de ceea ce ar justifica-o mai mult şi anume identitatea comună. Românii din partea dreaptă a Prutului ascund cu greu un sentiment de superioritate şi caută să pară mai „occidentali”, evitând să fie confundaţi cu „fraţii” lor de dincolo de Prut la care se raportează de multe ori cu condescendenţă. Iar spre surprinderea „fraţilor” din România, basarabenii au şi ei aspiraţii asemănătoare şi nu par să se lase uşor intimidaţi. În definitiv generaţia vârstnică care a studiat la Moscova nu are motive să se considere inferioară faţă de Bucureştiul tot comunist, dar în plus provincial. Iar tinerii care au ca reper firesc Occidentul se simt aproximativ la egală distanţă faţă de reperele lor esenţiale şi întrucâtva în competiţie cu congenerii lor din România.

De aici derivă o concluzie paradoxală: ca să reuşească, proiectul unirii României cu Basarabia ar trebui să aibă ca fundament altceva decât românitatea, care lucrează aşa cum vedem şi ca stimul, dar şi ca oprelişte.