Paradoxul lui Snowden

Aventura lui Edward Snowden depăşeşte o simplă problemă morală. Ca cetăţean american şi ca persoană implicată în gestionarea unor informaţii secrete, el trece drept un om care a rupt un pact de loialitate. Pe de altă parte, prin declaraţiile sale explicite el pare să manifeste o loialitate mai înaltă, una faţă de însăşi ideea de libertate, care a stat mereu la temelia visului american. În mod paradoxal, faptul de a fi ”un bun american” îl pune în conflict brutal cu puterea de la Washington.

Am putea prea bine să-l apropiem pe Edward Snowden de Noam Chomsky, americanul care a criticat puterea americană mai cuprinzător decât un non-american, deşi nu există se pare nicio legătură directă. Dar atât unul cât şi altul par să acţioneze în spiritul unui libertarianism anarhist, care contestă orice autoritate supraindividuală şi care nu înţelege să traseze limite libertăţii de exprimare.

Dilema lui Snowden este însă şi una politică. Denunţând programul american de supraveghere a comunicaţiilor, el nu face doar un serviciu libertăţii, ci şi unor regimuri politice ostile libertăţii. Dacă acţiunea sa ar fi doar un soi de Watergate, un scandal în cadrul unei democraţii de tip occidental, atunci problema loialităţii nu s-ar pune cu atâta acuitate. El însă nu a pus informaţii preţioase la dispoziţia unor competitori egali sub raportul valorilor democratice, ci şi unor competitori care nu ezită şi nu au ezitat niciodată să utilizeze mijloace lipsite de fair play.

Rusia şi China nu sunt state delicate şi animate de respect faţă de valorile libertăţii individuale sau faţă de demnitatea persoanei, ci state cunoscute pentru brutalitatea şi lipsa de scrupule cu care şi-au reprimat oponenţii interni şi cu care au acţionat inclusiv în relaţiile internaţionale. De exemplu, dacă problema dezvălurilor ar fi privit doar relaţia dintre SUA şi Uniunea Europeană, atunci poate Snowden ar fi putut apărea drept un erou al libertăţii de exprimare.

În situaţia actuală, cu voie sau fără voie, ca act premeditat în toate detaliile sau ca simplă consecinţă disperată a unui impuls iniţial, Snowden face servicii imense Chinei şi Rusiei, în rivalitatea lor cu Statele Unite. Dar este cel puţin îndoielnic că diminuarea puterii americane în favoarea rivalelor sale va avea ca rezultat o sporire a libertăţilor democratice pe glob. Vor folosi China şi Rusia ascendentul câştigat pentru a liberaliza propriile regimuri politice? Pentru a-i elibera pe deţinuţii condamnaţi pentru delicte de opinie? Că siguranţă că nu. Dimpotrivă, am putea cu uşurinţă presupune că, sporindu-şi influenţa mondială în detrimentul puterii americane, Rusia şi China vor înăspri controlul propriilor cetăţeni şi vor reuşi să-i intimideze mai uşor pe cei care s-ar putea revolta.

Acţiunile lui Edward Snowden, în ciuda idealismului admirabil care pare să le anime, riscă aşadar să provoace contrariul a ceea ce şi-au propus. Singura posibilitate de a justifica gestul său ar fi doar o viziune cu privire la un viitor foarte îndepărtat, în care statele însele se vor prăbuşi sub forţa unor revendicări libertare tot mai puternice. O nouă societate, organizată într-o reţea de tipul celor prefigurate de dezvoltarea internetului, ar submina vechile forme de organizare politică, aruncând în aer, odată cu ele, şi sistemele proprii de represiune. Ar deveni atunci Edward Snowden un erou al hiper-democraţiei globale pe cale de instalare?

Deocamdată însă remarcăm doar paradoxul în care par să sfârşească acţiunile sale: ele luptă pentru libertate, oferind muniţie duşmanilor libertăţii.