1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Paradoxul justiţiei româneşti

Situaţia României este paradoxală, căci cele mai multe dosare de corupţie au fost soluţionate în anul în care independenţa sistemului judiciar a părut cel mai mult ameninţată.

Raportul Comsiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare va fi publicat peste puţin timp şi va suscita, probabil, cele mai tensionate comentarii. Temperatura dezbaterii va depinde, desigur, şi de strategia pe care o vor adopta partidele care vor căuta să se poziţioneze cât mai avantajos. Dar, în orice caz, putem presupune că Raportul MCV va conţine multe observaţii negative.

Situaţia României este însă paradoxală şi este de văzut dacă experţii de la Bruxelles vor sesiza acest lucru. Pe de o parte, ultimul an a fost extrem de productiv în ce priveşte condamnările în cazuri de corupţie la nivel înalt, Justiţia, în ciuda controversei politice, oferind probe de eficienţă, pe de altă parte, ambianţa publică sugerează că am asista, dimpotrivă, la un recul dramatic.

Preşedintele Traian Băsescu s-a plasat pe o poziţie interesantă. În declaraţiile sale recente, inclusiv cele făcute în faţa diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti, Preşedintele a subliniat partea pozitivă, atrăgând atenţia asupra faptului că mecanismele au funcţionat corect în ciuda unor voinţe subiective. De exemplu, intenţia majorităţii USL de a amenda Codul penal înainte ca acesta să intre în vigoare, în aşa fel încât anumite acte administrative îndoielnice să iasă din sfera penală, ar fi fost stopată nu doar ca urmare a presiunii morale exercitate de Occident, ci şi ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale. Printr-o decizie recentă - a cărei argumentaţie nu a fost încă publicată - judecătorii CCR au respins în unanimitate amendamentele propuse la legea penală, considerând că ele încalcă principiul fundamental al egalităţii de tratament. Nu este lipsit de importanţă că sesizarea la forul de jurisdicţie constituţională nu a fost opera unor forţe politice, ci a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie. Prin urmare, întreaga desfăşurare a faptelor sugerează că separaţia puterilor funcţionează cu adevărat şi că Justiţia îşi poate spune cuvântul.

Imaginea aceasta a unui stat solid, care deţine anticorpi proprii în faţa atacurilor din interior, nu convinge însă pe toată lumea la Bruxelles, acolo unde se bănuieşte că fără intervenţia promptă a diplomaţilor occidentali, Justiţia ar fi fost copleşită de o ofensivă politică ostilă. Bănuiala aceasta este întărită de mărturiile unor oficiali români din sistemul judiciar care se plâng că fără susţinerea occidentală justiţia românească s-ar prăbuşi.

Un lucru pare să fie cert. Eforturile de consolidare a instituţiilor justiţiei nu se bucură de o susţinere populară largă şi aici se află punctul slab. Au fost apeluri la manifestaţii de stradă împotriva majorităţii politice care a modificat Codul Penal, dar fără mare ecou. De ce?

S-au spus multe lucruri în ultimele săptămâni, dar, în afara indignării justificate, prea puţine s-ar putea reţine. E greu de analizat pasivitatea şi neimplicarea civică, care este cu totul contradictorie, părând îndreptată contra propriilor interese. Ce persoană normală trăind în România nu şi-ar dori o Justiţie egală pentru toţi care să o protejeze de abuzuri?

Nu pretindem să rezolvăm problema, dar putem atrage atenţia că subiectul Justiţiei a fost excesiv politizat în aşa chip, încât publicul larg, mai puţin capabil de disocieri, îl percepe exclusiv din perspectiva înfruntării USL vs Băsescu. S-a vorbit atât de mult în ambele tabere de rolul justiţiei (fast sau nefast), încât publicul nu îl mai poate privi ca pe o problemă distinctă.

Dacă s-ar putea cumva extrage subiectul Justiţiei din cadrul înfruntării politice cotidiene, publicul ar putea dintr-o dată să aibă o imagine mai curată şi mai limpede, nebruiată de atâtea sentimente partizane. Scoasă din ecuaţia pro sau contra Băsescu, putem presupune că o lege care ar permite unui primar să fure ar indigna foarte multă lume. E o presupunere de bun simţ care nu poate fi dovedită.

Există însă cu siguranţă o orbire pătimaşă care face ca subiectul Justiţiei să fie trecut cu vederea ca nu cumva să aducă beneficii Preşedintelui. O parte mai reţinută din cadrul majorităţii guvernamentale ar putea juca acum un rol extrem de important prin mesaje de susţinere a Justiţiei. Dacă opoziţia va fi lăsată singură să pledeze pentru o justiţie eficace, această polarizare nefastă va produce pe mai departe cele mai rele consecinţe.