1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Paradoxul chelului și teza Laurei Codruța Kövesi

CNATDCU admite că 20 de pagini din teza Laurei Codruța  Kövesi sunt preluate fără nicio avertizare din alte texte, dar, în ciuda acestui fapt, consideră ca autoarea nu a plagiat. Cum se explică paradoxul? 

Subiectul tezei de doctorat a Laurei Codruta Kövesi ne evocă un raționament clasic: de la câte fire de nisip în sus putem spune că s-a adunat o grămadă? Există și varianta chelului: Câte fire de păr trebuie să-ți lipsească ca să te poți numi chel? Paradoxul a fost formulat de filosoful grec Eubulide din Milet, care ar fi propus discipolilor săi următorul raționament: Dacă admitem că doi este un număr mic, atunci și trei este mic și pare logic că, tot adăugând unu la un număr mic, nu putem obține decât tot un număr mic. Așadar și zece, dar și o sută și o mie sunt tot numere mici. Ulterior a fost formulată varianta care a ajuns până la noi: un fir de nisip nu constituie o grămadă, adăugând un alt fir de nisip nu avem încă o grămadă și, tot așa, constatăm că nu se poate, pur și simplu, constitui o grămadă prin acumularea, unul câte unul, a firelor de nisip.

Exact la fel pare să fi raționat și comisia CNATDCU: dacă preluarea fără ghilimele a unui rând de text nu este plagiat, atunci, dacă mai socotim încă un rând furat, nici atunci nu e plagiat și tot așa până la 10, 100, 500 de rânduri furate. Singura omisiune a comisiei CNATDCU este că nu a tras concluzia finală: oricâte pagini ai fura, pur și simplu nu se poate spune că ai plagiat! În cazul procurului șef al DNA pare să se verifice.

Totuși să admitem că raționamentul membrilor CNATDCU a conținut și un ingredient mai rafinat, căci a introdus în discuție și aspectul calitativ. Nu toate paginile ar fi egale ca importanță, unele fiind pur și simplu descriptive, repetitive (acesta ar putea fi plagiate fără probleme) și altele reflexive, care ar conține miezul de originalitate al operei și care nu ar putea fi plagiate. Autorul acestui rafinament este Marius Andruh:  ”Dacă ai găsit în partea originală 1% plagiat este foarte grav. Înseamnă că ai furat idei originale ale altuia și le-ai vândut ca fiind ale tale. Deci 1% poate să fie grav, depinde în ce parte a tezei este”(vicepreședinte CNATDCU)

Dar există o parte originală a tezei Laurei Codruța Kövesi? Există 1% de reflecție personală, valoroasă, care să răscumpere furtul din celelalte pagini? La această întrebare marii maeștri ai  sofismului nu au răspuns.

Sunt multe de comentat pe marginea raționamentului vicepreședintelui CNATCDU, dar este mult mai important acum să semnalăm replica ministrului Educației, Mircea Dumitru, care ni s-a părut o rază de lumină într-un peisaj sumbru: ”Dacă mă întrebaţi ca profesor, nu ca ministru, ce se întâmplă, ce aş recomanda într-o astfel de situaţie, desigur - titlul a fost obţinut în 2011, la Universitatea de Vest... Într-o astfel de situaţie, la universităţile care au toleranţă zero faţă de copiat, recomandarea care se face este să se refacă acea parte a tezei care nu a fost alcătuită corect şi nu s-ar fi ajuns la nivelul de susţinere a tezei la doctorat şi nu s-ar fi ajuns la nivelul în care se şi acordă titlul”.

Deși timid și oarecum pe ocolite, profesorul Mircea Dumitru (și nu oficialul guvernamental) ne spune că nu ar fi acordat titlul de doctor Laurei Codruța Kövesi. Ceea ce înseamnă că teza nu e în regulă. Și totuși CNATCDU ne oferă ca decizie oficială a statului român exonerarea șefei DNA de orice vinovăție.

Problema este că ”profesorul” a ținut să se disocieze de ”ministru”. Dar dacă un ”ministru” nu poate lua o decizie întemeiată moral și intelectual (și e nevoit să o delege ”profesorului”) ceva este putred la vârful statului român. Dar nu vom continua pe această cale, căci ministrul Educației este până la urmă figura cea mai luminoasă în toate acestă poveste pline de umbre. Nu putem decât să-i deplângem pe toți oamenii care au fost constrânși, acum și de-a lungul timpului, să separe decizia politică de temeiurile sale morale și intelectuale, admițând totodată că, oricum, e mai bine decât pe vremea comunismului când o acuzație fie și vag sugerată la adresa, bunăoară, a tovarășei doctor Elena Ceaușescu ar fi avut consecințe tragice.

Vom încheia semnalând apariția unui nou paradox, unul  românesc de dată recentă. Motivațiile deciziei CNATCDU fiind în primul rând politice, (altfel ”ministrul” și ”profesorul” ar fi rămas unul și același) ne putem întreba dacă cei care au pus la cale inocentarea șefei DNA nu și-au propus cumva să combată corupția prin corupție.

Horațiu Pepine