Paradoxul ţiganilor români

Oficialii români pledează de mai multă vreme la diverse niveluri şi în diverse chipuri pentru implicarea UE în problematica romilor. Culpabilizaţi intens în ultimii ani de diverse capitale occidentale, politicienii de la Bucureşti ar dori să împartă povara. Dacă Grecia are problema datoriilor incomensurabile, Bucureştiul are problema romilor. În acest context preşedinta Camerei Deputaţilor a susţinut încă o dată ideea unei Agenţii Europene pentru Romi, dar argumentaţia ei şi cadrul de desfăşurare sunt cel puţin problematice.

La Bucureşti a fost lansat astăzi forumul „Alianţa Civilizaţiilor" iniţiat în 2004-2005 de guvernele Spaniei şi Turciei în cadrul ONU. Scopul declarat a fost de a reuni lumea islamică şi cea occidentală pentru a lupta împotriva terorismului prin mijloace politice, economice şi culturale, prin opoziţie deschisă cu războiul antiterorist declanşat de George W. Bush.

Forumul s-a instituţionalizat între timp şi a luat o oarecare amploare, propunîndu-şi alături de cooperarea antitreroristă, lupta împotriva inegalităţilor sociale şi dialogul cultural. „Alianţa Civilizaţiilor“ este, evident o replică la „Ciocnirea Civilizaţiilor“, cunoscuta formulă a lui Samuel Huntington.

Aşadar, problematica romilor nu şi-ar fi avut locul în acest for decît privind lucrurile cu o maximă bunăvoinţă. Dar şi mai problematică a fost argumentaţia ulterioară. În opinia Robertei Anastase, romii sînt „un grup etnic şi cultural prin excelenţă transnaţional“ de unde a tras apoi concluzia „că problemele unei comunităţi transnaţionale nu pot fi tratate exclusiv la nivel naţional". Dar declarînd că romii sînt un grup etnic transnaţional, Roberta Anastase a spus pur şi simplu că romii nu aparţin naţiunii politice române şi, prin urmare, că însăşi cetăţenia lor ar putea fi relativizată.

În mod evident preşedinta Camerei Deputaţilor expune punctul de vedere al unei administraţii care a eşuat, dar care nu îşi recunoaşte eşecul. Dacă romii migrează continuu, dacă ei nu participă la toate obligaţiile cetăţeniei lor (române) şi dacă nu se bucură nici de beneficiile acesteia, eşecul revine administraţiilor româneşti care s-au succedat în decursul ultimei sute de ani.

Un poet cu sensibilităţi de stînga cum era F. Brunea-Fox critica prin 1928 estetismul cinic potrivit căruia „ţiganii diblei şi ai baladelor ar trebui păstraţi de dragul contrastului sau de dragul imaginilor turistice". El descria de fapt eşecul unei modernizări care se petrecuse în ţările Occidentului european şi întîrzia încă să se petreacă în România. Guvernul Antonescu lua ulterior decizia suprimării „pitorescului“, nu ucigîndu-i direct pe ţigani, dar deportîndu-i în condiţii de privaţiuni aspre în care mulţi şi-au pierdut viaţa. Comunismul nu a fost nici el prietenos cu ţiganii. Deposedîndu-i de mijloace, distrugînd meseriile tradiţionale şi comerţul liber, regimul comunist i-a pauperizat o dată în plus. De fapt comunismul nu a făcut decît să agraveze şi să camufleze problema socială a romilor, aşa cum a camuflat problema caselor de copii, a celor infectaţi cu HIV sau a clinicilor psihiatrice.

Integrarea europeană a adus aşadar la lumină o realitate socială cu vechime istorică. Dar administraţia de la Bucureşti refuză şi de astă dată să-şi recunoască eşecul, enunţînd paradoxul că romii, deşi cetăţeni români, sînt o etnie transnaţională.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ioachim Alexandru