1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Paradis Germania

Un sat din inima Bărăganului se mută, încetul cu încetul, în Germania. Romii penticostali din Fântânele au plecat, ca fraţi şi surori, la Berlin şi Duisburg. Cum au fost primiţi?

Satul Fântânele

Satul Fântânele

”Să vedeţi cum era înainte. Nu aveai loc să treci cu maşina pe stradă. Acum e gol satul”, mă pune în gardă omul de legătură, care îmi promisese că mă va ajuta să intru în vorbă cu sătenii. Şi, totuşi: întins de-a lungul a două străzi ce se intrsectează în cruce în locul numit ”piaţă” (pentru că, pe vremuri, acolo chiar se ţinea piaţa în fiecare sâmbătă), satul Fântânele e, totuşi, viu. Copiii se zbenguie pe la porţi, bărbaţii stau la poveşti sub umbra copacilor proaspăt înfrunziţi, femeile spală covoare pe asflatul călduţ, câinii latră, găinile fug printre roţile maşinilor cu numere de Germania sau Marea Britanie parcate care pe unde a avut omul treabă. În dosul porţilor întredeschise, casele sănătoase contrastează evident cu imaginea locuinţelor de carton improvizate pe buza haldelor de gunoi, pe care cititorii presei germane o au din povestirile romilor veniţi să se stabilească în Vest, pentru că în România sunt discriminaţi şi trimişi să trăiască la marginea societăţii.

Un sat aşezat, cu gospodării ţepene, în câmpia Bărăganului. Şi, totuşi: din Fântânele au plecat sute de săteni. Familii întregi. În jur de 700 de suflete. Au mai rămas de vreo trei ori pe atât. Cei plecaţi s-au aşezat la Berlin, în Neukölln, dar şi la Duisburg sau Dortmund. Şi-au făcut firme. De salubritate. Nu că ar prinde vreun contract. Dar şi le-au făcut. Nu s-au amestecat cu alte neamuri de romi. ”Nu fură, nu înjură, nu dau în cap, nu fac probleme. Ei sunt pocăiţi. S-au dus acolo şi sunt fericiţi că nu mai au problema zilei de mâine. Sunt plecaţi pe interes”.

Bărbatul îşi ridică mâinile şi pare a mângâia un munte imaginar de bani: el, unul, nu pleacă în Germania; de când se ştie a cântat la nunţi şi la botezuri. Şi a câştigat mereu mult. Şi pe vremea lui Ceauşescu, şi după. Când a mers mai prost cu nunţile, s-a dus în Grecia. A învăţat valsuri şi tangouri şi a cântat, prin anii 90, café concert în restaurante. Când n-a mai mers nici aşa s-a întors în ţară.

Fântânele, la 40 km nord de Bucureşti, este sat de muzicanţi. Sunt, de fapt, rude şi urmaşii de drept ai celor mai renumiţi dintre lăutarii României – Gabi Luncă şi Ion Onoriu, de felul lor din Fântânele.

700 de locuitori din Fântânele s-au mutat în ultimii ani în Germania

700 de locuitori din Fântânele s-au mutat în ultimii ani în Germania

Pentru lumea de afară, lăutarii din Fântânele cântă ce e la modă. Când rămân între ei, acasă, îl cântă pe Isus. Întregul sat este de religie penticostală. Se ţin, creştineşte, de fraţi – şi ca fraţii s-au chemat, unul pe altul, în Germania. Legenda spune că un domn din Berlin, Volker, s-ar fi îndrăgostit de ţiganca Geanina din Fântânele. Şi după ce-a luat-o de nevastă, ca să nu îi fie urât acolo, la Berlin, a ajutat-o să îşi aducă nişte fraţi şi surori.

De atunci, de fapt, la Fântânele, numele paradisului este Germania. ”Păi când se întoarce câte unul cu X5 din Germania, ce crezi că vor toţi? N-a venit ăla cu BMW-ul prima oară şi dup-aia cu Mercedesul E?” Pe strada aia pe care altădată nu aveai loc să treci cu maşina, sătenii ştiu cam aşa: că, odată ajuns acolo, primeşti ajutor social de 3-4000 de euro pe lună; plus câte 150 de euro pentru fiecare copil; iar dacă ăla micu’ are până în doi ani, indemnizaţia este de 500 de euro. Calculul nu e deloc complicat: la cinci sau chiar opt copii, câţi le-a dat Domnu’, se strâng ceva bani. Destul de mulţi pentru a trăi bine. Şi, atunci, de ce ar mai sta în Fântânele? ”Dacă nu am ce să le dau aici să mănânce, nu mai bine îmi tai mâna? Mă duc unde mi-e bine”.

Nimeni nu le spune, însă, că pentru a primi asistenţă socială trebuie să fi contribuit întâi la bugetul asigurărilor sociale. Nici nu înţeleg prea bine cum funcţionează sistemul. Pentru ei, statul este o entitate abstractă care, pur şi simplu, are bani – şi, dacă are, să-i dea. Să plătească.

”Noi nu mergem la cerşit!”, garantează unul dintre sătenii aşezaţi sub teiul înfrunzit. Singura lor problemă, acolo, în Fântânele, este că, de ceva vreme, se interesează prea multe televiziuni de soarta lor. Au trecut vreo 20 de echipe în ultima vreme prin Fântânele. Pe cei mai din urmă i-au luat cu pietre. I-au pus pe copii să le spargă farurile, să le zgârie portierele. Nu mai vor presă. Că, uite, atâta presă le face rău oamenilor. Acum, vezi bine, după atâta scandal, "vrea să îi trimită înapoi în România doamna aia de acolo, de la Berlin. Doamna aia... Cum o cheamă? Angela!"