Papa se retrage

Retragerea din funcţie a Suveranului Pontif ar urma să aibă loc la 28 februarie, orele 20. Papa şi-a motivat decizia arătând că nu mai are destulă forţă pentru a-şi exercita atribuţiile.

Noul Papă urmează să fie ales înainte de Paşti, după cum a comunicat Joseph Ratzinger într-o alocuţiune în latină rostită în Adunarea Cardinalilor.

Conform postului de radio Vatican, Benedict al XVI-lea „şi-a cercetat în repetate rânduri conştiinţa". În urma acestei examinări a stabilit că, "dată fiind vârsta sa înaintată, nu mai dispune de forţele necesare exercitării funcţiei papale în modul cuvenit”. Potrivit Papei, „cârmirea vasului lui Petru şi vestirea Evangheliei implică şi forţă fizică şi forţă spirituală”, iar această forţă i s-ar fi redus considerabil în ultima vreme.

Papa s-a declarat pe deplin conştient de anvergura şi importanţa gestului său de a lăsa vacant jilţul Sfântului Petru, funcţia episcopului de Roma.

La rândul său, fratele papei, Georg Ratzinger, citat de Frankfurter Allgemeine Zeitung, a subliniat că motivul deciziei Suveranului Pontif ar fi sănătatea sa şubredă.

Ştirea „l-a zguduit”, potrivit ziarului din Frankfurt, pe premierul italian Monti, a cărui ţară se află în plină campanie electorală şi va trebui să opteze pentru un nou parlament şi guvern în paralel cu discuţiile despre succesiunea Papei.

La rândul lor, oficialităţile de la Berlin s-au arătat surprinse de hotărârea lui Benedict al XVI-lea, primul papă german din ultima jumătate de mileniu. Purtătorul de cuvânt al cancelarei, Seibert, şi-a exprimat „respectul cel mai înalt” faţă de realizările Suveranului Pontif.

Or, tocmai aceste realizări sunt foarte controversate mai cu seamă în patria lui Joseph Ratzinger. În cei 8 ani în care a ocupat Sfântul Scaun, Papa s-a confruntat nu odată cu luări de poziţie extrem de critice ale compatrioţilor săi. Celebrat iniţial de germani, după alegerea sa la cârma Bisericii catolice, Benedict al XVI-lea intrase apoi rapid în colimator.

Fusese înfierat, între altele, pentru stârnirea de pasiuni virulente în lumea islamică, în urma unei alocuţiuni critice faţă de religia musulmană rostită la Regensburg. Ulterior, liderul de la Vatican regretase declaraţiile sale şi depusese eforturi majore să-i împace pe musulmani.

Dar nici pe protestanţi ori pe evrei nu i-a menajat. Primii s-au văzut bruscaţi de decizia papală de a nu recunoaşte celei Evanghelice statutul de Biserică. Decizia avusese efecte extrem de pernicioase asupra eforturilor ecumenice.

Pe cei din urmă i-a întristat hotărârea Vaticanului de a revoca excomunicarea unor episcopi fundamentalişti din Frăţia lui Pius, între care şi pe a clericului negaţionist Richard Williamson, exponentul unora dintre cele mai respingătoare teze vehiculate în privinţa Holocaustului.

O amplă criză s-a abătut asupra Bisericii Romano-Catolice şi din pricina scandalului de proporţii fără precedent declanşat de numeroasele abuzuri sexuale comise de ierarhi asupra copiilor încredinţaţi lor.

În Germania, ostilitatea anti-catolică s-a amplificat notabil în ultima vreme şi în urma tentativelor Bisericii de a cenzura investigarea sistematică a acestor abuzuri.

Pe de altă parte, pe mulţi germani i-a revoltat de asemenea refuzul recent al unor spitale catolice, pronunţat în numele principiilor religioase, de a le administra o pastilă contracepţională, aşa-numita „pilula de a doua zi”, unor femei violate. Decizia spitalelor echivalase cu a condamna aceste femei la a-şi asuma contractarea de sarcini generate de siluitorii lor.

În reacţie, un cleric german de la Vatican deplânsese „atmosfera de pogrom” care ar confrunta Biserica Catolică în occident. Ceea ce iscase alt val de critici din pricina minimalizării, de către ierarh, a catastrofelor care au culminat cu Holocaustul. Alte condamnări au recoltat declaraţiile Sfântului Scaun, sau ale unor apropiaţi ai Vaticanului privind existenţa unei prezumtive „fobii” anticatolice sau a unei „campanii de discreditare” a Bisericii, prin instigări la ură sau la o „mânie artificială”.

Decizia de a se retrage din funcţie a Papei nu e singulară în istorie. Dar extrem de neobişnuită. Ultima demisie a unui Suveran Pontif s-a înregistrat în secolul al XIII-lea, când, după 6 luni de pontificat, octogenarul Coelestin al V-ea ar fi vrut să-şi reia viaţa de pustnic. Succesorul său, Bonifaciu al VIII-lea, i-a împiedicat revenirea la sihăstrie, ţinându-l în arest până la moarte.