1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Papa Francisc: "Armonia între religii este posibilă"

afp, dpa, kna / i.a.21 septembrie 2014

Este doar o scurtă vizită, dar mesajul este pregnant. Prima ţară europeană vizitată de Papa Francisc este Albania. În condiţiile în care albanezii sunt majoritar musulmani,

https://p.dw.com/p/1DGQe
Imagine: AFP/Getty Images

În mesajul de salut rostit de Papa Francisc în palatul prezidenţial din Tirana, el a subliniat: "Nimeni să nu invoce religia ca justificare pentru faptele sale, care aduc atingere demnităţii umane şi drepturilor fundamentale ale omului". Între aceste drepturi fundamentale, Papa a enumerat "în primul rând dreptul la viaţă şi libertatea religioasă a tuturor". Coexistenţa în armonie a diverselor comunităţi religioase este o comoară de nepreţuit pentru pacea şi dezvoltarea unui popor, a mai declarat Suveranul Pontif, care a adăugat: "Albania este un fericit exemplu că această armonie este posibilă".

Episcopul Romei a aterizat duminică dimineaţă pe aeroportul "Maica Tereza" din capitala Albaniei. După ce a fost salutat la scara avionului de premierul Edi Rama, Papa s-a îndreptat spre reşedinţa preşedintelui Bujar Nishani. Vizita în Albania va dura în total 11 ore. Iar punctul culminant este slujba oficiată în Piaţa Maica Tereza din centrul capitalei Tirana. Maica Tereza (1910-1997), misionară originară din Albania, este de departe cea mai populară persoană în ţara balcanică. Din programul vizitei mai fac parte întâlniri cu reprezentanţii marilor comunităţi religioase ale ţării şi cu copii orfani.

Vizita Papei Francisc în Albania este cea de-a patra deplasare a sa în străinătate, de la începutul pontificatului său, în martie anul trecut. Până acum, Sanctitatea Sa a vizitat Brazilia, Orientul Apropiat şi Coreea de Sud.

Albania este una din cele mai sărace ţări europene. Din cei aproximativ trei milioane de locuitori, 60 la sută sunt musulmani şi numai şase la sută sunt creştini catolici. În nicio altă ţară fostă comunistă nu au fost catolicii şi membrii altor comunităţi religioase atât de reprimaţi înainte de 1989 ca în Albania. Ţara s-a declarat de altfel în 1967 "întâiul stat ateist din lume".

După avertismente provenite din Irak, privind ameninţarea reprezentată de islamişti radicali, vizita Suvernaului Pontif are loc în condiţii de maximă securitate. În capitală execută diverse misiuni mai bine de 2500 de poliţişti. Iar 50 de "extremişti" consideraţi periculoşi, au fost arestaţi preventiv, potrivit presei albaneze, în statele vecine Kosovo, Macedonia şi Muntenegru.