1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Papa şi puterea conştiinţei

De ce a decis Papa Benedict al XVI-lea să se retragă? Deşi pare limpede că vîrsta şi nu intrigile Vaticanului l-au determinat să ia această hotărîre, în mass media speculaţiile proliferează.

Papa Benedict al XVI-lea şi-a explicat direct, în tonul unei confesiuni, motivele pentru care renunţă să mai stea la cîrma „bărcuţei Sfîntului Petru”. Spre a o face să treacă cu bine peste apele învolburate ale prezentului, spre a răspîndi lumina Evangheliei, este nevoie deopotrivă de putere trupească şi spirituală. Or, în ultimele luni, Supremul Pontif şi-a simţit slăbite forţele spre a mai putea îndeplini bine, misiunea care i-a fost încredinţată. Dar, lăsînd cîrma din mînă, speră într-o potrivită alegere a succesorului său şi invocă clemenţa şi bunătatea divină. In ceea ce-l priveşte, va continua să slujească cu toată fiinţa sa Sfînta Biserică, ducîndu-şi viaţa în rugăciune. Tipărită în paginile cotidianului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG la o zi după ce Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat suprinzătoarea, istorica decizie, mărturisirea şi argumentele invocate au stîrnit emoţii vii, reacţii imediate din partea mai marilor lumii. Sub titlul „Un gest omenesc măreţ şi religios”, acelaşi ziar publică şi cîteva din opiniile unor oameni politici şi feţe bisericeşti de rang şi nume.

„O decizie majoră, lăudabilă, frumoasă nelipsită de un anume tragism” – astfel percepe într-un articol de fond de pe prima pagină cotidianul DIE WELT decizia Papei Benedict al XVI-lea de a coborî de pe Scaunul uneia din „cele mai dăinuitoare instituţii de-a lungul ultimelor două milenii: Vaticanul.” Supremul Pontif capitulează în faţa vîrstei. Retragerea era previzibilă şi din alte motive, încă de cînd fostul Cardinal Ratzinger a devenit Papa Benedict al XVI-lea: el nu a rîvnit la această funcţie care l-a smuls din lumea cărţilor, catapultîndu-l în vîrful ierarhiei ecleziastice şi în miezul dilemei în care se află la ora actuală biserica: „dacă rămîne anacronică, rezistînd spiritului vremii, îşi pierde enoriaşii, dacă se adaptează acestuia, are aceeaşi soartă.” Or, cărturarul Ratzinger, care s-a autodefinit ca un „slujbaş al adevărului”, este încredinţat că bisericii îi va merge bine doar dacă nu va accepta nici un rabat la tăria credinţei, menţionează cotidianul citat.

Or, succesorul lui Benedict al XVI-lea nu va putea ocoli o iminentă reformare a Vaticanului devreme ce nu doar exlcusiv din pricina sleirii puterilor, s-a decis actualul Papă german să renunţe la funcţie. Mai degrabă - deduce FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG – „Supremul Pontif s-a văzut confruntat mai puţin în lumea exterioară şi mai mult în interiorul bisericii cu forţe care întunecă lumina credinţei, care spulberă speranţe şi distrug iubirea. Ca o umbră diabolică s-a întins peste Pontificatul lui Benedict al XVI-lea şi peste biserica catolică, lunga istorie a abuzurilor sexuale comise de clerici. Faptul că Benedict, ca niciunul din predecesorii săi, a spus lucrurilor pe nume, incriminînd nedreptăţile fără a se feri de a privi victimele direct în ochi, a dovedit măreţia dar şi limitele caracterului şi puterii sale.” Dacă structurile pe care el le-a creat în Vatican spre a veni de hac răului, vor dăinui, prevenind noi abuzuri, rămîne de văzut. 

KIELER NACHRICHTEN apreciază în special ethosul Papei, a cărui critică la adresa dictaturii relativismului este mai actuală ca niciodată.

Pentru un ziar de stînga, precum TAZ, bilanţul Pontificatului lui Benedict al XVI-lea se situează sub nivelul aşteptărilor. Supremul Pontif nu a manifestat decît un minim interes faţă de elucidarea nenumăratelor abuzuri sexuale din cadrul bisericii, nu s-a confruntat cu organizaţii fascistoide precum Opus Dei iar în privinţa drepturilor omului, reacţiile sale au fost de-a dreptul reacţionare. În final, ziarul citat exclamă: „Bine că acest Papă abdică.”

„Căzută ca un trăsnet dintr-un cer senin, decizia lui Benedict al XVI-lea este dovada respectului faţă de sine fiindcă deja în 2010, Supremul Pontif îşi anunţase intenţa de a renunţa la Pontificat dacă îl vor lăsa puterile”, consideră „LIETUVOS ZINIOS„ din Vilnius.

Or, tocmai din acest respect faţă de principii, faţă de dogmă, răzbate uneori forţa înnoitoare crede EL PAIS, interpretînd decizia Papei de a abdica drept un semnal al poverii răspunderii, adresat matusalemicei Curii Papale.

Dimpotrivă, RECZPOSPOLITA se întreabă dacă hotărîrea luată de Benedict al XVI-lea este un gest curajos sau o debarasare de orice răspundere, mai ales din perspectiva anunţatei sale retrageri îndărătul zidurilor monahale.

Slabe sunt oricum speranţele ca succesorul lui Benedict al XVI-lea să fie un spirit mai puţin conservator şi totuşi, aminteşte pe un ton concesiv ESLINGER ZEITUNG, „uneori conclavul papal s-a adeverit şi capabil de opţiuni surprinzătoare.„

Ziarului elveţian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG nu-i scapă din vedere, printr-un bun obicei, nici întîmplările din sud-estul Europei. Astfel, este sesizată alterarea climatului relaţiilor Bucureştiului cu Budapesta după arborarea drapelului  secuiesc. Incidentul survine într-un moment în care relaţiile minorităţii maghiare din România cu guvernul de la Bucureşti sunt mai încordate ca deobicei, în urma vehementului refuz al aripii naţionaliste a USL de a coopta la guvernare UDMR. De notat că după ce vreme de circa 15 ani, UDMR a făcut parte din coaliţiile de guvernămînt, actuala respingere este mai mult decît surprinzătoare. Articolul relevă şi tendinţele centraliste ale USL, carenţelor elitei politice  de acea "generozitate" necesară şi binevenită prin care regiunilor ţării să le fie acordată mai multe  competenţe. Centralismul bucureştean are, în ceea ce priveşte Transilvania, şi o dimensiune istorică, remarcă autorul articolului, amintind că acest ţinut aparţinuse sute de ani, Regatului Ungar. In unele cercuri politice româneşti domneşte acum teama ca o eventuală autonomie acordată Ţinutului Secuiesc ar putea constitui un prim pas  spre destrămarea statului naţional .