1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Papa înfierează exploatarea economică şi lăcomia managerilor

Papa Francisc s-a rugat, cu prilejul tradiţionalului Drum al Crucii în jurul Coloseului din Roma, pentru victimele exploatării economice şi a inechităţii sociale.

Meditaţiile rostite în timpul celor 14 etape ale Via Crucis au fost redactate de episcopul italian Giancarlo Maria Bregantini, cunoscut pentru atitudinea sa curajoasă anti-mafie şi pentru implicarea sa în beneficiul celor fără loc de muncă. Numeroşi credincioşi s-au rugat împreună cu Papa în timpul procesiunii. La fel ca şi anul trecut, Francisc a şezut sub un baldachin, în timp ce Coloseul era luminat de zeci de mii de lumânări. Întâi Stătătorul Bisericii Catolice, care nu a purtat el însuşi Crucea, a părut foarte îngândurat în timpul ceremoniei, transmisă în direct în toată lumea de numeroase posturi de televiziune. Împreună cu Papa s-au rugat la Roma aproximativ 40.000 de credincioşi.

Anterior, Suveranul Pontif a oficiat serviciul divin în Catedrala Sfântul Petru. Călugărul capucin Raniero Cantalamessa, desemnat să rostească predica, a înfierat veniturile disproporţionate ale managerilor. "Este scandalos că unii oameni încasează salarii şi pensii de sute de ori mai mari decât cele ale oamenilor care muncesc pentru ele", a spus prelatul în timpul predicii. El a adăugat: "La fel de scandalos este că tocmai acei oameni protestează imediat ce apare la orizont şi numai riscul să trebuiască să renunţe la ceva în favoarea unei mai mari echităţi sociale". Toate acestea se întâmâmplă din cauza lăcomiei. Banii au devenit un "anti-Dumnezeu", iar în spatele prostituţiei, a crimei organizate, corupţiei politicienilor şi traficului cu arme şi organe "se află mereu lăcomia de bani", a mai spus călugărul italian.

O mulţime de credincioşi a luat parte, în condiţii severe de securitate, şi la procesiunea tradiţională pe Via Dolorosa din Ierusalim. Mulţi dintre ei au purtat Cruci de lemn. În străduţele înguste din centrul vechi s-au înregistrat altercaţii între participanţi la procesiune şi poliţişti militari israelieni, care blocaseră numeroase căi de acces. Tineri musulmani au fost de asemenea împiedicaţi să se ducă la rugăciune în moscheea de pe Muntele Templului din Ierusalim.

Conducătorii confesiunilor creştine au chemat la rugăciuni pentru pace în mesajul lor Pascal. Semnatarii au exprimat speranţa că negocierile de pace israeliano-palestiniene vor fi încununate cu succes. "În ciuda tuturor dificultăţilor, cerem părţilor să profite de această ocazie istorică", se afirmă în document.

Episcopii catolici şi protestanţi germani au lansat la rândul lor un apel pentru pace şi tratarea cu omenie a refugiaţilor şi solicitanţilor de azil. Preşedintele Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania, Nikolaus Schneider, a avertizat în predica din Vinerea Mare că există primejdia izbucnirii unui nou război rece, ca urmare a conflictului din Ucraina.