Panica şi garanţiile de stat

Să-i plângem oare pe bancheri? Sau mai degrabă pe credulii care le-au încredinţat banii munciţi? Şi unii şi alţii se confruntă cu zile grele.

În timp ce unele ziare germane găsesc timp să-i celebreze pe laureaţii premiului Nobel pentru medicină, majoritatea editorialiştilor se consacră analizelor exhaustive ale crizei financiare şi ale posibilelor ei consecinţe.

Aproape neobservată trece propusa modificare a constituţiei germane care ar permite autorităţilor de la Berlin să-şi utilizeze armata şi pe plan intern, de pildă spre a-i contracara terorişti.

Spaţii ample se dedică în schimb deciziei aceloraşi autorităţi, precum şi a altor guverne europene de a garanta conturile bancare private. Analiştii conservatori critică energic angajamentul statului în acest domeniu.

Die Welt relevă că decizia de a se garanta economisirile particulare printr-un cec în alb al statului va provoca „noi şi regretabile distorsionări ale pieţii”. De aceiaşi părere este şi Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ziarul explică şi de ce. Pentru că „oamenii îşi vor retrage banii din fondurile de investiţii, ceea ce va amplifica problemele confruntând băncile, inclusiv şi mai ales pe ale celor care n-au jucat pe o singură carte” şi n-au pierdut gros. Întru evitarea unei noi dezechilibrări a pieţii cotidianul din Frankfurt propune „lichidarea controlată a băncilor salvate de către stat şi eliminarea lor de pe piaţă”.

Întrucât criza financiară este, cu precădere, una a încrederii în bănci şi în genere în sistem, nu puţini observatori abordează pericolul panicii. La Repubblica din Roma consideră că „extinderea unei panici globale şi a desfiinţărilor masive de mari averi se vede întărită de impresia neputinţei guvernelor şi băncilor centrale. Criza”, mai crede ziarul, „a început să ia asemenea proporţii încât nimeni nu mai pare în stare s-o ţină sub control. Se pune problema stingerii prea multor incendii izbucnite în prea multe locuri concomitent. Or, instrumentele economice şi financiare tradiţionale de care dispun statele nu mai fac faţă” misiunii lor de pompieri. Ziarul evidenţiază şi deriziunea „declaraţiilor sforăitoare date publicităţii la Paris”, la ceea ce ziarul numeşte „summitul retoricii” convocat de preşedintele Franţei Sarkozy. „Abia reveniţi acasă, liderii europeni au şi începută să adopte decizii individuale”, subliniază cotidianul italian.

În context, o serie de ziare franceze condamnă Berlinul, care, în numele subsidiarităţii s-ar fi opus demersurilor de abordare comună a crizei, propuse de Paris şi Haga.

Şi de Volkskrant de la Haga deplânge „absenţa instrumentelor comune”, europene, de control al capitalurilor şi de aplanare a crizei, calificată drept „cea mai gravă de la introducerea monedei euro încoace”.

Sueddeutsche Zeitung din Muenchen revendică pedepsirea bancherilor, desemnaţi drept „adevăraţii răufăcători”, cărora „oamenii politici ar face bine să nu le mai acorde pe viitor un credit nelimitat”. Cererea e foarte populară, întrucât revine la mulţi observatori de stânga, dintre care unii, de pildă de la Braunschweiger Zeitung, se întreabă în ce măsură „e just să se pompeze zeci de miliarde în sectorul financiar”, când cu o sumă mai mică „s-ar putea eradica foametea în lume”.

La Zuerich, Tagesanzeiger consideră că „asistăm la cele mai ample turbulenţe financiare din ultimii 80 de ani. Faţă cu ea, politica europeană se reduce la o enormă neîncredere mutuală a diverselor cancelarii, care se întrec să administreze criza pe spinarea vecinilor concurând care mai de care în acordarea de garanţii bancare de stat din ce în ce mai ample”.

În fine, la Madrid, El, Pais regretă „intervenţionismul statelor europene”. Ziarul spaniol susţine între altele că „măsurile adoptate întru evitarea unei panici debordante vor spori haosul, întrucât vor determina fuga capitalurilor în ţările care oferă garanţiile bancare maxime”.