1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

#PanamaPapers: consorțiul românesc de cutii poștale

Documentele care au stat la baza articolelor publicate în prima zi a afacerii ”Dosarele Panama” sunt doar o mică parte din imensa cantitate de informații confidențiale scursă de la casa de avocatură Mossack Fonseca.

Sunt, așadar, așteptate noi dezvăluiri, inclusiv în România, unde s-ar putea face lumină în tenebroasele circuite ale banilor dispăruți din economia națională prin intermediul firmelor offshore.

Un moldovean vindea o schelă românească unor turkmeni

În 1991, la UZTEL Ploiești, 2000 de angajați produceau sonde și alte utilaje necesare pentru extracția petrolului. Erau mai puțini decât pe vremea comuniștilor – dar și piețele de desfacere erau mai puține. Dispăruseră de pe lista cumpărătorilor, în primul rând, fostele republici sovietice. Turkmenistan, de exemplu. Unul dintre statele independente născute, după căderea URSS, pe scheletul aparatului de partid și în jurul apartnicilor locali. Dictatorul local, Niazov, zis Turkmenbași, adică „părintele turkmenilor”, a stabilit cine are voie și cine nu să tehnologizeze extracția resurselor petroliere. Ei bine: sondele românești au ieșit din grațiile Așhabadului. Asta, până la apariția lui Alexei Repede, cetățeanul moldovean care preia, în 2005, uzina de utilaj pentru industria petrolului din Ploiești. Basarbeanul avea o relație privilegiată cu Turkmenistanul. De unde până unde, doar Alexei Repede știe. Poate avea legătură cu faptul că, pe vremea URSS, Repede primise de la partidul comunist dezlegare și drept de semnătură în revista rss-moldovenească de bancuri admise de cenzură „Chipăruș”.

Acest Alexei Repede a apelat, prin fiica sa Olga, la o casă de avocatură din Panama pentru a deschide o firmă offshore care a deschis, la rândul ei, o altă firmă offshore care, apoi, în schimbul unor servicii de pretinsă consultanță, a încasat și transferat în conturi nefiscalizabile și de necontrolat ale familiei 13 din totalul de 20 de milioane de dolari pe care Uztel i-a primit drept preț pentru tehnologia extractivă exportată în Turkmenistan. Cifrele provin de la Garda Financiară din România și s-ar putea să fie doar un bilanț intermediar.

Amintiri cu cumetri

Casa de avocatură din Panama Mossack Fonseca, din arhivele căreia s-au scurs peste 11 milioane de documente confidențiale, a lucrat în beneficiul multor nume ilustre ale planetei. Dar cum banii nu au miros, avocații panamezi au deschis firme offshore, la ei, în Panama, și în alte paradisuri fiscale, oricui a plătit prețul corect. Lui Corneliu Iacubov, de exemplu, fost președinte al agenției care s-a ocupat, în județele din Moldova, de administrarea participațiunilor statului în societățile pe acțiuni. Aceasta, în epoca guvernării Văcăroiu, o perioadă excelentă pentru sustras mici dar multe averi din prorpietatea statului și transferat în lumi în care nimeni nu are voie să întrebe ai cui sunt banii.

Presa din România – și chiar și instanțele de judecată – au încercat în fel și chip să treacă de opacitatea paradisurilor fiscale și să identifice, de-a lungul vremii, combinațiile și ingineriile prin care Iacubov și partenerii săi au fost în stare să devalizeze cel puțin această rafinărie. Documentele din Dosarele Panama intrate în posesia jurnaliștilor de la RISE Project relevă acum circuitul banilor furați de la Onești. Nu doar de către Iacubov, ci și de alte personaje sinonime cu exploatarea resurselor naturale – cum ar fi Ovidiu Tender. Sau Vasile „Frank” Timiș, cel care a deschis prin aceeași „fabrică de firme” din Panama un offshore folosit la transferul RAFO Onești între diverși proprietari proveniți, până la urmă, din același cerc de interese economice, după cum relevă documentele acum ieșite la lumină.

Mica familie a marilor interese

Ani de zile, jurnaliștii de investigații din România au căutat identitățile oamenilor care, din spatele cutiilor poștale, dețin acțiuni anonime și dirijează fluxul unor bani care, de drept, ar trebui să producă alți bani și să dezvolte economia națională. A fost nevoie de acest moment ”Panama Papers” pentru ca lumina să cadă peste întreaga încrengătură de la Onești. Și, astfel, s-a aflat că, începând cu anul 2000, controlul asupra RAFO a revenit reprezentanților omului israelian de afaceri Benjamin Steinmetz. Un nume des vehiculat în ultimele luni în România, în contextul afacerii cu retrocedările lui Paul Lambrino „Al României”, personaj aflat în prezent într-un prelungit arest la domiciliu.

RAFO nu este singura asociere dintre Beny Steinmetz și Vasile Timiș. Una dintre companiile omului israelian de afaceri, a cărui avere colosală s-a construit pe moștenirea afacerii cu diamante a tatălui său, este acționarul principal din spatele consorțiului care încearcă periodic să reia exploatarea aurului de la Roșia Montană. Și intrarea lui Timiș în zona resurselor aurifere din Apuseni (moment care a coincis cu apariția personajului pe piața românească) s-a făcut tot printr-o firmă nășită de Mossak Fonseca.

O lume mai puțin largă decât îi e renumele

O lungă listă de oameni de afaceri aflați în spatele unor firme offshore fusese publicată încă din 2013, în cadrul anchetei OffshoreLeaks, de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigații. În mod deloc surprinzător, o bună parte dintre acele nume se regăsesc acum în „Panama Papers”: Sorin Ovidiu Vântu, Olga Repede sau Cristian Borcea au recurs la fabrica de firme a casei de avocatură Mossack Fonseca.

Ceea ce știm, în acest moment, este doar o mică parte din ceea ce jurnaliștii români au reușit să excaveze din volumul impresionant de informații în care încearcă să facă lumină de aproximativ o jumătate de an. Există deja, susține Paul Radu, directorul RISE Project, o listă cu 100 de nume. Pe unii i-au găsit pur și simplu nominalizați. De urma altora s-a dat, însă, mult mai greu, pentru că s-a pornit de la informații minore sau trunchiate, uneori de la presupunerea unor asocieri de afaceri și s-a căutat în imensa bază de date la care au avut acces, povestește Daniel Bojin, coleg de echipă cu Paul Radu. Și pe care au trebuit să o păstreze bine ascunsă, pentru a nu compromite efortul celor 400 de urnaliști care, în întreaga lume, au descifrat, în lunile din urmă, tainele clienților fabricii panameze de firme de spălat și pierdut urma banilor. În fond, sunt 250.000 de astfel de mici companii puse pe picioare de către casa de avocatură Mossack Fonseca și vândute inclusive unor personaje convinse că nimeni, niciodată, nu le va mai da de urmă în atât de stufosul univers al afacerilor globale.