1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Pakistanul în era post-Musharraf

Pervez Musharraf a renunţat la putere. Presiunea guvernului, care i-a solicitat insistent demisia, a dat roade. Gestul lui Musharraf ridică însă multe semne de întrebare cu privire la viitorul politic al Pakistanului.

default

Manifestaţii de bucurie, la anunţul plecării lui Musharraf

Pervez Musharraf a realizat, cam târziu ce-i drept, că jocul s-a terminat. La final de piesă, de partea lui pe scenă nu s-a mai aflat nimeni. Nici membrii partidului său, nici armata, al cărei şef a fost ani de zile, nici obişnuiţii aliaţi - George Bush şi Dick Cheney. La Washington, nimeni nu mai era dispus să-l susţină pe Musharraf. Cât priveşte poporul pakistanez, lucrurile erau cât se poate de clare. Conform sondajelor de opinie, peste 80% din populaţie s-a declarat pentru demiterea preşedintelui.

Un politician abil

Pe tabla de şah a politicii, Musharraf a ştiut să reziste timp de zece ani. A ştiut să se vândă, dovedind că este deprins cu tacticile de supravieţuire politică. Instinctul său a funcţionat perfect şi la 11 septembrie 2001, când a reuşit să convingă America şi Vestul că este un aliat loial acestora în războiul contra terorismului. Musharraf s-a bucurat de popularitate nu doar pe plan internaţional, ci şi în Pakistan, acolo unde politicienii, indiferent de culoarea lor politică, au văzut în preşedinte un adevărat reformist, capabil să tempereze inclusiv mişcările radical islamice. De profitat, influentul general Musharraf a profitat destul, inclusiv financiar.

Începutul animozităţilor

Cu toate acestea, începând din 2007, fortăreaţa politică a preşedintelui pakistanez a început să se erodeze. Devenea clar pentru toată lumea că Musharraf voia să ducă la îndeplinire un plan politic. Planul politic Pervez Musharraf. Animozităţile dintre el şi judecătorul Curţii Supreme de Justiţie, Iftikhar Chauhdry, au dus la solidarizarea întregii scene politice, a mass-media, a societăţii civile şi a unei bune părţi din populaţie cu acesta din urmă. A fost începutul sfârşitului pentru Musharraf, căruia i s-a cerut să renunţe la şefia armatei şi să organizeze alegeri libere.

În ultimă instanţă, demersul politic care a vizat îndepărtarea lui Musharraf de la putere a fost validat de însăşi principiile democraţiei. Partidele democratice din Pakistan au repurtat o victorie dramatică şi totodată extrem de importantă împotriva fostului preşedinte.

Bilanţul lui Musharraf

Constituţia Pakistanului conţine multe neclarităţi cu privire la dreptul pe care îl are Parlamentul de a-l suspenda pe preşedinte. La fel de neclare şi contradictorii sunt şi referirile la pârghiile pe care preşedintele le are la îndemână pentru a dizolva Parlamentul. Chiar şi aşa, Musharraf nu a putut profita de această slăbiciune legislativă. Izolarea lui era totală.

Faptul că puterea lui Musharraf era atât de solidă s-a datorat inclusiv funcţiei sale de şef al armatei. Tocmai de aceea, retragerea sa înseamnă nu doar o victorie a democraţiei, ci poate duce inclusiv la întărirea instituţiilor civile.

Unde se află Musharraf în ecuaţia actuală? Bilanţul mandatului său prezindenţial ar putea fi unul mai pozitiv decât se crede actualmente. Sub mandatul său a fost liberalizată piaţa de media, societatea pakistaneză a cunoscut o perioadă de modernizare, iar creşterea economică a devenit realitate. Forţele politice moderate din Pakistan au astăzi mai multă putere decât aveau în 1999, înainte de puciul lui Musharraf. Nu în cele din urmă, Musharraf a fost artizanul procesului de pace cu India, unde este mult mai popular decât în propria lui ţară.

Pentru Pakistan, democraţia este singura cale de ieşire din criză. Parlamentul şi Justiţia trebuie întărite. Forţele interne şi internaţionale, obişnuite cu jocurile de culise, trebuie să se retragă.