1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Pakistan după alegeri: între teamă şi speranţă

Fostul premier pakistanez Nawaz Sharif s-a grăbit să proclame victoria în alegerile de sâmbătă a formaţiunii pe care o conduce, Liga Musulmană (PML-N). Nu atât Sharif este marele câştigător, cât democraţia în Pakistan.

default

Nawaz Sharif

Cel mai remarcabil fapt în scrutinul pakistanez a fost încrâncenarea cu care, în ciuda ameninţărilor de natură teroristă, alegătorii au decis să îşi exprime dreptul la a alege direct componenţa parlamentului şi, implicit, persoana viitorului premier. Aceasta, în condiţiile în care pentru prima oară în istoria ţării, un candidat preia conducerea guvernului ca rezultat al unui vot popular. PML-N, gruparea fostului şef al executivului, Nawaz Sharif, a fost urmată în opţiunile electorale de către Mişcarea pentru Dreptate (PTI) a lui Imran Khan, în vreme ce principala formaţiune de opoziţie, Partidul Popular Pakistanez (PPP), a suferit pierderi consistente de reprezentativitate

După un prim mandat dus la bun sfârşit de cea dintâi guvernare civilă a Pakistanului, votul de sâmbătă, în urma căruia ţara şi-a ales o nouă administraţie, tot civilă, marchează un traseu democratic remarcabil pentru o ţară în care regulile au fost făcute, vreme de trei decenii, de către militari iar politicienii plasaţi în poziţii de putere erau dispuşi la orice pentru a se menţine în funcţii.

Partidul lui Sharif are o majoritate care îi permite să guverneze fără alţi parteneri. PML-N controlează şi cea mai mare şi importantă dintre regiuni, Punjab, un argument în plus în mâna lui Sharif. Dar cele 15 minute de glorie ale învingătorului sunt limitate, Sharif având obligaţia să ofere atât susţinătorilor interni cât şi partenerilor internaţionali demonstraţia unui act guvernamental real. În Occident este privit ca un tip pragmatic, mai ales după ce s-a declarat dispus şi interesat de o colaborare cu Statele Unite. Problematic este, însă, faptul că pentru a câştiga runda electorală, Sharaf a manifestat deschidere către militanţii islamişti - şi pare destul de clar că nu se poate lepăda de susţinerea cercurilor radicale din Punjab. În plan intern, prima problemă este rezolvarea - electoral promisă - a crizei energetice prin care trece Pakistanul.

Observatorii văd în Sharaf omul potrivit pentru dezvoltarea comerţului şi economiei. Interesele sale de afaceri în India pot, de asemenea, juca un rol important în destinderea tensiunilor dintre cele două puteri nucleare învecinate. În ce priveşte politica energetică, dacă preşedintele Zadari pledase pentru un proiect comun cu Iranul, puternic criticat de Statele Unite, este de aşteptat ca Sharif să găsească o alternativă cu sprijinul Arabiei Saudite, care, de altfel, îi ţine premierului ales partea.

Înfrângerea PPP instalează la putere o echipă eminamente wahabită, dispusă la compromisuri cu talibanii. Dacă în fosta guvernare au fost semnalate acţiuni represive la adresa minorităţii şiite, există temerea că acestea se vor acutiza.

Rezultatul alegerilor de sâmbătă aduce în comunitatea internaţională deopotrivă teamă dar şi speranţă cu privire la viitorul relaţiilor cu Pakistanul şi al rolului pe care este dispus să îl joace în regiune.