Pactul de Stabilitate şi Securitate şi piruetele lui Voronin

Primul care a anunţat despre decizia de a semna la Sofia declaraţia de Stabilitate şi Securitate pentru Moldova a fost Înaltul Comisar al Uniunii Europene pentru Politică Externă, Javier Solana. Într-o convorbire telefonică avută cu Voronin, el a spus că prin semnarea unei astfel de declaraţii “va fi soluţionat un bloc întreg de probleme ce vizează securitatea regională”. A doua zi după această convorbire telefonică, preşedintele moldovean a avut întrevederi separate cu ambasadorul american la Chişinău, Heather Hodges, şi cu ambasadorul Germaniei, Wolfgang Lerke, în calitatea sa de reprezentant al Preşedinţiei olandeze a Uniunii Europene. În comunicatul de presă al Preşedinţiei difuzat cu această ocazie se menţionează că cei doi diplomaţi i-au înmânat lui Voronin “propunerile de modificare a documentului de stabilitate şi securitate pentru Moldova”. Comunicatul citat nu precizează, însă, în ce constau amendamentele propuse. Dar nici nu este prea dificil să intuim unele dintre acestea. În primul rând, disponibilitatea celor două supraputeri de a semna un astfel de document vine după ce Vladimir Voronin a recunoscut că principiul federativ a fost o pistă greşită de soluţionare a crizei transnistrene şi a mulţumit societăţii civile că l-a împiedicat, prin manifestaţii de protest, să arunce pentru totdeauna ţara în braţele Rusiei. Până la această desolidarizare publică de ideea de federalizare, adică timp de aproape o jumătate de an de la lansarea iniţiativei, nici un diplomat occidental nu a comentat proiectul propus de Preşedinţia moldoveană. Prin urmare, putem presupune că lui Voronin i s-a cerut să renunţe pentru totdeauna la conceptul de federalizare.

Un alt amendament al diplomaţilor occidentali este antrenarea Statelor Unite şi a Uniunii Europene în procesul de reglementare politică a diferendului transnistrean în calitate de observatori. Acest lucru ar putea să nu convină însă Federaţiei Ruse pe care Voronin trebuie să o convingă să-şi pună semnătura pe acest document. În plus, ambasadorul SUA i-a mai cerut preşedintelui moldovean să accepte ca printre semnatarii Declaraţiei de Stabilitate şi Securitate pentru Moldova să figureze şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. La rândul său ambasadorul Germaniei a declarat că “locul Republicii Moldova este în familia europeană" şi că Germania va sprijini eforturile Chişinăului de apropiere de Uniunea Europeană. El a insistat asupra deschiderii, începând cu 1 ianuarie 2005, la Chişinău a unei reprezentanţe a Uniunii Europene, precum şi asupra înfiinţării Misiunii diplomatice a Republicii Moldova pe lângă UE.

Reprezentanţii societăţii civile de la Chişinău care până acum erau de rezervati fata de iniţiativa şefului statului sunt acum de părere că acordul SUA şi a UE de a semna acest document "este un act de încurajare morală a statalităţii Republicii Moldova". În schimb, reprezentanţii formaţiunilor politice de opoziţie îşi menţin tonul critic în raport cu iniţiativa preşedintelui. E şi firesc să fie aşa, pentru că, în primul rând, Preşedinţia nu a spus clar la care prevederi din proiect este gata să renunţe şi, în al doilea rând, opozanţilor le este destul de greu să aprobe, în prag de campanie electorală, o iniţiativă a principalului lor oponent politic. Liderii opoziţiei sunt de părere că proiectul propus de Voronin este o compilare a celor mai kominterniste iniţiative ale guvernării comuniste, de deznaţionalizare şi rusificare a elementului românesc din Republica Moldova.

România şi Ucraina nu au răspuns deocamdată dacă vor semna sau nu Declaraţia de Stabilitate şi Securitate pentru Moldova, iar diplomaţia Rusă a spus că un astfel de document nu poate conduce la soluţionarea crizei transnistrene.