1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Pachetul social – prilej de controverse printre politicienii europeni

Sărăcia nu-i ocoleşte nici pe europeni. Comisia Europeană a adoptat pe 2 iulie un pachet de iniţiative menite să încurajeze crearea de locuri de muncă, dezvoltarea învăţământului sau combaterea discriminării.

default

Parlamentul European, în dezbatere

Scopul declarat al agendei sociale, după cum este numit la Bruxelles pachetul legislativ propus de Comisie caută “să fortifice şi să înarmeze pe europeni”, pentru a face faţă unor realităţi în continuă schimbare - determinate de globalizare, de progresul tehnologic, de îmbătrânirea populaţiei sau recentele creşteri ale preţurilor alimentelor şi petrolului.

Pachetul legislativ conţine nu mai puţin de 18 măsuri dintre care 3 directive. Una priveşte măsurile contra discriminării. Nu este introdusă şi discriminarea pe motive de sex care face obiectul unei reglementări separate. Deputata PSD Gabriela Cretu spune că directiva în cauză poate ridica probleme deosebite atunci când vine vorba de aplicare:

„Şi aici este un aspect dificil pentru că, rămânând separată (directiva privind discriminarea de gen, n. mea) poate să pare că are o importanţă mai mare, ceea ce şi are dar va face dificilă definirea, de exemplu, a discriminării multiple. Unele discriminări sunt reglementate iar discriminarea de gen într-o altă directivă. Atunci îţi pui întrebarea: va putea o femeie care este romă şi care ar putea fi discriminată etnic şi să presupunem că este lesbiană să invoce discriminare multiplă? Conform directivei discriminării, răspunsul este da! Dar să invoce că a fost discriminată că este femeie pe aceeaşi directivă - nu poate. Trebuie să le coroboreze ceea ce este mai complicat…era mai important să avem o privire unitare. Dacă ne aducem aminte un caz relativ celebru din România, Consiliul Naţional de Luptă împotriva Discriminării a decis că jurnalista care a fost înjurată de preşedinte (Basescu, n. mea) a fost discriminată etnic dar nu a fost şi cazul unei discriminări de gen.”

Alţii au alte probleme. Dacă Xavier Bertrand, ministrul francez pentru afaceri sociale şi ocuparea locurilor de munca (şi preşedinte al Consiliului UE) a declarat „2008 trebuie să fie anul relansării Europei sociale”, pentru europarlamentarul german Martin Schulz povestea „suna frumos dar realitatea este cu totul alta. Mult mai crudă. Realitatea constă în inegalitatea socială enorma din Europa.”

El a mai declarat, (în râsetele parlamentarilor populari) că pentru aceştia „participarea la cursele de cai este mai importanta decât îmbunătăţirea situaţiei sociale europene.”

Se anunţă deja alocuţiuni fulminante iar dezbaterile sunt de abia la început. Va fi o toamnă fierbinte.