1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Pace sau război?

Preşedintele SUA, Barack Obama, ar fi putut ordona direct atacuri militare în Siria. El s-a decis însă să ceară mai întâi aprobarea Congresului. Să însemne asta o democratizare a războiului?

În Germania regula este următoarea: când guvernul federal vrea să trimită militari în regiuni de criză, are nevoie de aprobarea Parlamentului. Curtea Constituţională de la Karlsruhe a stabilit asta în 1994. Această întâietate dată legislativului încurcă planurile politicienilor câteodată. Aşa de pildă, în 2001, cancelarul social-democrat de atunci, Gerhard Schröder, plănuia trimiterea unor militari ai Bundeswehr în Afganistan. În interiorul coaliţiei sale laburist-ecologiste, s-a format însă un nucleu de opoziţie, astfel că Schröder s-a văzut nevoit să cupleze chestiunea misiunii militare de un vot de încredere în cabinetul său. Numai aşa a reuşit să-şi readucă tovarăşii pe aceeaşi linie. Un vot de neîncredere ar fi însemnat sfârşitul coaliţiei laburist-ecologiste, şi asta nu au vrut să rişte deputaţii arcului guvernamental.

Cazul Germaniei nu este singular. De exemplu, şi guvernele Danemarcei, Lituaniei şi Turciei trebuie să ceară aprobarea Parlamentului în chestiuni de război şi pace. Austria, Irlanda şi Suedia se află în aceeaşi situaţie.

În schimb, preşedintele SUA, Barack Obama, nu trebuia să consulte Parlamentul. El este comandantul suprem al armatei americane şi poate ordona un atac fără aprobarea prealabilă a Congresului. El are doar obligaţia de a informa ulterior congresmenii, în termen de 48 de ore. O misiune poate dura maximum 60 de zile, după care devine obligatorie aprobarea Parlamentului.

Şi premierul britanic, David Cameron, ar fi putut acţiona pe cont propriu. Acolo, comandant suprem al armatei este regina. Dar, în practică, această prerogativă a fost transferată primului ministru. Aprobarea Parlamentului nu este necesară pentru misiunile militare. Premierul poate ruga însă forul legislativ - şi asta a făcut Cameron - să supună chestiunea la vot, dar fără ca rezultatul să aibă caracter obligatoriu. Cameron a sperat probabil că va primi sprijinul Parlamentului pentru atacarea regimului Assad, dar calculul său s-a dovedit iluzoriu. Acum, premierul britanic are mâinile legate fiindcă nu poate să nesocotească voinţa majorităţii. Deci, Marea Britanie nu pleacă la război.

Şi în Franţa, populaţia cere, cu largă majoritate, consultarea Parlamentului înaintea posibilei misiuni militare în Siria. Un sondaj efectuat de postul de televiziune BFMTV, arată că 74 la sută din cei chestionaţi sunt pentru un atare demers. Din punct de vedere juridic, consultarea legislativului nu este necesară în Franţa fiindcă decizia aparţine numai preşedintelui. Totuşi, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Alain Vidalies, a declarat că preşedintele Francois Hollande nu se opune unui vot în Adunarea Naţională, la o dată ulterioară.

"O intervenţie militară în Siria poate avea consecinţe dintre cele mai grave", a declarat Christian Tomuschat, expert în drept internaţional, fost membru al Comisariatului ONU pentru Drepturile Omului. De aceea, preşedintelui american şi premierului britanic li s-a făcut frică de propriul curaj, şi de aceea s-au decis să implice legislativul. "De aceea, Obama şi Cameron au încercat să transfere pe umeri mai laţi povara deciziei", a explicat expertul.

Tomuschat vorbeşte despre o schimbare fundamentală. "În statele democratice se vorbeşte tot mai intens despre implicarea Parlamentului în chestiunile ce ţin de război sau pace". Juristul salută această evoluţie, afirmând: "Acesta este un element de moderaţie, un element al raţiunii, după cum s-a putut constata în Marea Britanie".

Adversarii implicării legislativului avertizează că astfel se produc întârzieri inutile în procesul de decizie a chestiunilor sensibile de securitate. Dar Christian Tomuschat le răspunde: "Sigur că intervenţiile militare devin mai dificile dacă se cere votul Parlamentului, dar asta nici nu e rău, fiindcă o acţiune militară nu are voie niciodată să fie decisă uşor".

În Germania, Parlamentul se pronunţă prin lege asupra misiunilor militare în străinătate. În SUA, Marea Britanie şi Franţa, o intervenţie în Siria s-ar putea decide, teoretic şi în afara Parlamentului. Practic însă, Obama, Cameron şi Hollande nu se mai pot acum decât cu mare dificultate opune deciziei deputaţilor. În plus, şi la acţiunile militare viitoare, deputaţii din aceste ţări vor insista să fie consultaţi în prealabil. Astfel, antepronunţarea Parlamentului pare să devină măcar lege nescrisă în acele ţări.