1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Părinţii şi copiii

Examenul de bacalaureat din acest an, sesiunea din vară, a fost considerat unanim un moment al adevărului în ceea ce priveşte calitatea slabă a învăţămîntului românesc.

default

La Bacalaureat

În primele zile ale lui septembrie vom şti şi rezultatele celei de-a doua sesiuni a examenului de maturitate. Nu cred că ne putem aştepta la rezultate spectaculoase, care să răstoarne primul verdict. Învăţămîntul românesc trebuie să recîştige prestigiul profesorului, motivaţia elevului de a învăţa şi interesul părinţilor pentru viitorul copiilor lor.

Voi exprima în continuare cîteva aprecieri asupra relaţiei viciate, în foarte multe cazuri, dintre părinţi şi copii. Rezultatele şcolare slabe ale copiilor reprezintă din păcate singura consecinţă gravă a acestei relaţii, pe care opinia publică o reţine. Mai exact, copiii nu au rezultate bune la şcoală fie pentru că părinţii nu se interesează deloc de ei, fie pentru că pe parcurs le-au "scăpat din mînă".

Relaţia viciată dintre părinţi şi copii are însă o istorie pe care părinţii de regulă o ignoră, în vreme ce copiii o reţin, face parte din ei, din bagajul lor de frustrări care ajung în unele cazuri pînă la traume.

Ce vreau să spun în continuare este că unii părinţi, care desigur că îşi iubesc copiii, nu le şi arată dragostea lor, aplicînd o pedagogie cazonă pentru "a nu şi-o lua în cap". Copilul trebuie să aibă ce mînca, ce îmbrăca şi un acoperiş deasupra capului, asta e datoria părintelui, îşi spun cei ce aplică o astfel de pedagogie. Dacă din toate astea copilul nu va înţelege că este iubit de părinţii lui, va avea tot timpul să afle mai tîrziu, cînd va avea el însuşi copii.

Acest mod de comportament e păgubos pentru toată lumea, dar greul îl poartă copilul, care îşi tot încarcă bagajul cu noi şi noi frustrări. Mai curînd sau mai tîrziu el va ajunge să rătăcească drumul, de cele mai multe ori făcîndu-şi prieteni mai mari decît el, însă din păcate deja rătăciţi: în droguri, în alcool, în pierderea veselă a timpului. Golul afectivităţii din familie este umplut cu un gol şi mai mare, anume acela al uitării de sine.

În momentul acesta părinţii intră în alertă, însă de cele mai multe ori ei nu refac şi drumul înapoi, nu caută să afle unde au greşit. Doar şi-au luat de la gură ca să aibă el ce îmbrăca şi ce mînca, şi atunci cum de a ajuns pe drumul pierzaniei?

Părinţii trec la măsuri radicale, îi impun copilului rătăcit un program sever "de studiu", dar constată că se lovesc de un zid. Încearcă apoi cu duhul blîndeţii, însă punîndu-se tot pe ei în faţă, enumerînd copilului toate "sacrificiile" pe care le-au făcut pentru el: nopţile nedormite cînd el a avut febră, concediile făcute acasă pentru ca el să meargă în tabără, telefonul mobil de ultima generaţie, calculatorul, televizorul cel mai bun în camera lui etc., etc.

Copilul, care acum nu mai e chiar copil, caută să-şi amintească emoţia şi căldura sufletească pe care le-a simţit ultima oară atunci cînd părinţii lui şi-au exprimat, în cuvinte şi gesturi simple, dragostea pentru el. Amintirile vin însă de foarte departe, din copilăria fragedă a ursuleţilor de pluş.  

Autor: George Arun
Redactor: Medana Weident