1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Pâine sau arme? Sau mai bine ambele?

Uniunea Europeană nu are nicio soluţie pentru a opri invazia grupării extremiste "statul islamist". Varianta intervenţiei militare este respinsă de unele guverne deşi rezistenţa începe să se clatine.

Kristalina Georgieva, responsabila europeană pentru ajutorul umanitar, este deznădăjduită. Nu banii destinaţi civililor din Irak sunt problema, ci modul în care fondurile ar putea ajunge la populaţia din Irak. Conferinţa de presă de marţi de la Bruxelles a devenit scena unei declaraţii care a trecut dincolo de atitudinea rezervată a Comisiei Europene. Întrebată de o jurnalistă dacă în Irak nu ar fi necesare şi ajutoare de altă natură decât cele umanitare, comisara Georgieva a recunoscut că ajutorul nu este decât un "pansament pe o rană". Metafora ar putea fi interpretată şi ca un apel mascat pentru o intervenţie militară.

Concediu sau întrunire de criză?

Pentru responsabilii europeni nu este o noutate că ajutoarele umanitare nu rezolvă problemele civililor irakieni. Dar marţi, la finalul unei întâlniri a ambasadorilor din cele 28 de state comunitare, s-a ajuns la concluzia că fiecare stat este liber să decidă dacă sprijină sau nu miliţiile kurde în lupta împotriva islamiştilor. Anunţuri clare în favoarea livrării de armament au fost făcute de reprezentanţii Franţei, Italiei şi ai Cehiei, în vreme ce alţii au respins vehement intervenţia în conflictele din Irak. În mod evident nu există o linie comună.

Deşi îngroziţi de acţiunile işlamiştilor din Irak, responsabilii europeni nu au găsit că este nevoie să organizeze o întrunire de urgenţă la nivel ministerial, după cum propusese de exemplu şeful diplomaţiei franceze Laurent Fabius. Fabius, de altfel, s-a şi aflat duminică în nordul Irakului, la Erbil, şi a descris situaţia ca fiind "absolut dramatică". Cu sarcasm acesta s-a referit într-o declaraţie de presă la lipsa de reacţie a europenilor: "Ştiu că ne aflăm în plină perioadă de concedii, dar atunci când sunt ucişi oameni este bine să îţi întrerupi concediul." Pe aceiaşi linie a mers şi şeful socialiştilor din Parlamentul European, Gianni Pittella: "Europa nu poate să intre în vacanţă şi să ia decizii de abia la sfârşitul verii, când lumea arde deja la propriu". Apelurile par a fi ajuns la cine trebuie: vineri, 15 august, este planificată o întrunire extraordinară a miniştrilor de externe.

Tema livrării de arme nu este deloc nouă

Lipsa de coeziune a europenilor se va menţine însă. Francezii sunt convinşi că nu va exista unitate decizională. Fabius însuşi declara pentru un post de radio francez că: "Inegalitatea dintre această grupare înfiorătoare (IS, nota redacţiei), care dispune de armament modern, şi kurzii curajoşi, dar fară arme este mai mult decât evidentă". Franţa va livra armament către kurzi. Alte state ezită sau chiar resping intervenţia, bazându-se pe eşecul acţiunilor similare din Siria.

În urmă cu aproape un an şi jumătate, Franţa şi Marea Britanie decideau să preia iniţiativa şi să îi sprijine cu arme pe rebelii care se ridicaseră împotriva preşedintelui sirian Assad. Când a devenit clar că armele ajung foarte repede în mâinile islamiştilor, ambele state s-au retras în linişte şi de atunci nu s-au mai auzit prea multe despre susţinerea rebelilor sirieni. Şi mai bizar se prezintă situaţia astăzi: Assad a devenit dintr-o dată aliatul în lupta împotriva extremiştilor din Irak şi mulţi politicieni europeni îl consideră mult mai inofensiv comparativ cu rebelii islamişti. Dar nimeni nu îndrăzneşte să prezinte public o asemenea poziţie.

Trauma germanilor: intervenţia din Libia

NATO Angriffe auf Tripolis Libyen Gaddafi

Şi dezbaterile din Germania referitoare la asumarea unei răspunderi militare au un precedent. Unul mai puţin legat de Siria şi mai puternic ancorat în Libia. Altfel decât în cazul Siriei, în 2011, Naţiunile Unite autorizau o intervenţie militară în Libia împotriva guvernului Gaddafi, în sprijinul populaţiei. Guvernul federal a fost stigmatizat după ce s-a abţinut de la vot în Consiliul de Securitate şi a fost bombardat masiv cu critici. Chiar dacă între timp mulţi consideră misiunea condusă de americani, britanici şi francezi ca fiind un eşec, pentru că nu s-a soldat cu nici o structură statală stabilă şi nici nu s-a pus capăt încălcării drepturilor omului, trauma izolării dăinuie încă în Germania. Berlinul nu vrea să mai rămână în off side.

În Irak, guvernul a ajuns la o soluţie de compromis: armament da, dar nu din categoriea celui folosit exclusiv pentru a ucide. Marea Britanie a ales o cale de mijloc: transportul armelor va fi asigurat de alte state. Multe alte state europene continuă să respingă din principiu intervenţia militară. Numai într-un punct există în mod suprinzător unitate: în declaraţia ambasadorilor prezentată la finalul întrunirii de marţi, reprezentanţii UE "salută eforturile Statelor Unite de a opri invazia extremiştilor".

Dacă ne amintim de momentul 2003, când europenii s-au certat nu doar între ei, ci unii au şi condamnat în mod ferm intervenţia Statelor Unite în Irak, atunci poziţia de acum reprezintă un pas important către unitate.