1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ostaticii progresului? – Ce se va alege din Tibet

Conflictul din Tibet se derulează deja de o jumătate de secol. Deşi Dalai Lama se bucură de mare apreciere la nivel internaţional, timpul pare a lucra în favoarea Beijingului. Care sunt şansele unei autonomii tibetane?

default

Părţile conflictante nu dispun de forţe egale. De-o parte sunt cinci milioane de tibetani, de cealaltă 1,3 miliarde de chinezi. Aici o minoritate marginalizată într-un teritoriu chipurile autonom, dincolo o putere mondială cu loc permanent în Consiliul de Securitate. Iar în perioadă de criză economică, a treia economie din lume cu cele mai multe rezerve valutare este un partener dorit de întreaga comunitate internaţională, indiferent de cum se prezintă situaţia drepturilor omului.

Dialogul Beijingului cu tibetanii din exil este doar o manifestare a făţărniciei regimului. Dalai Lama a afirmat în repetate rânduri că nu doreşte independenţă, ci doar autonomie în cadrul Republicii Populare Chineze şi cu toate acestea mass media chineză îl cataloghează frecvent drept separatist şi trădător. Regimul chinez mizează aparent pe soluţia biologică pentru că, în fond, Dalai Lama are deja 70 de ani şi nici el nu va trăi veşnic. Iar până la înscăunarea reîncarnării sale vor mai trece mulţi ani după moartea sa având în vedere tradiţiile tibetane. Ar exista doar o şansă de a scurta această perioadă de tranziţie printr-un ritual nepracticat vreodată de un lider spiritual tibetan. În calitatea sa de zeu, Dalai Lama ar putea să îşi numească singur persoana în care se va reîncarna. Dar nici aşa nu ar câştiga foarte mult timp.

Indiferent de toate aceste aspecte legate de ritualul predării ştafetei la şefia spirituală a tibetanilor, China nu îşi poate permite să nu dialogheze cu Dalai Lama. Pentru că acest Dalai Lama şi-a probat abilităţile de a strânge pe cursul său moderat până şi pe cei mai radicali militanţi tibetani. Dar nici el singur nu poate face nimic, îi trebuie un partener la Beijing, iar Hu Jintao nu este unul. Când în august 1989 se sărbătoreau 30 de ani de la răscoala tibetană, Hu Jintao, pe atunci şef de partid în Tibet, a decretat stare de urgenţă şi a intervenit brutal cu forţele armate pentru a reprima manifestările.

La violenţele de anul trecut situaţia a început să se schimbe nu în Tibet, ci în China. Intelectuali chinezi au protestat faţă de intervenţia trupelor armate, avocaţi chinezi s-au oferit să îi apere pe tibetanii arestaţi. Imaginea Tibetului se schimbă în conştiinţa multor chinezi, care văd acum în această provincie o sursă de spiritualitate, adică exact ce lipseşte în China.

Cât de trist ar suna, adevărul este că tibetanii sunt ostaticii progresului democratic în China. Drepturile minorităţilor ancorate în Constituţia chineză sunt exemplare, dar ele nu sunt aplicate în realitate. Iar ultima speranţă a Tibetului este democratizarea Chinei.

  • Data 10.03.2009
  • Autoare/Autor Matthias von Hein/ Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/H98B
  • Data 10.03.2009
  • Autoare/Autor Matthias von Hein/ Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/H98B