1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Oscarurile în 2011

28 februarie 2011

Cine sunt câştigătorii celor mai râvnite premii cinematografice din lume?

https://p.dw.com/p/10Qgl
Actriţa Natalie Portman, o artistă-lebedă neagră aflată în drum spre perfecţiune acceptă statueta pentru rolul ei din Black SwanImagine: AP

Marii învingători ai celei de-a 83-a ediţie a ceremoniei decernării premiilor Oscar nu sunt, cum se aşteptau mulţi, „True Grit”, care n-a luat nici o statuetă, sau „The Social Network”, care n-a obţinut decât trei distincţii în categorii mai degrabă minore. Dar, cine sunt, în acest caz, marii câştigători celor mai râvnite premii cinematografice din lume?

"Morala acestei poveşti e să asculţi de mama ta", a declarat Tom Hooper, realizatorul celui mai bun film al anului. Luându-şi în primire Oscarul pentru regie la "King’s Speech", Hooper i-a mulţumit mamei sale, care-l sfătuise de bine, recomandându-i să facă această peliculă.

„Discursul regelui”, pe scenariul lui David Seidler, cu marele Colin Firth în rolul principal, precum şi israelianca Natalie Portman, care a învăţat meseria de balerină - iată marii câştigători ai onorurilor supreme distribuite de Academia Americană de Film şi Ştiinţe Cinematografice.

Într-o ceremonie moderată pentru prima dată, spre deliciul unora şi iritarea altora, de o pereche de actori relativ tineri, în speţă Anne Hathaway şi James Franco, mai marii Hollywoodului au împărţit mai judicios decât oricând cadourile supreme pe care le are de oferit mirifica branşă.

În vreme ce perechea de prezentatori s-a străduit mult să câştige teren pe lângă adolescenţi, curtând asiduu, şi, în opinia unor critici, precum cei de la New York Times, în mod penibil, acel segment de tineri care s-au îndepărtat mult, în ultima vreme, de spectacolul decernării premiilor Oscar, cei mai capabili şi mai vizibili profesionişti ai celei de-a 7-a arte s-au celebrat unii pe alţii.

S-a vădit, mai mult decât oricând, că în industria de film, nu tot ce este aur străluceşte şi că, în final, merită investite muncă, hărnicie şi eforturi majore, fiindcă talentul abundent cuplat cu străduinţă, zel şi profesionalism nu sunt câtuşi de puţin inutile.

Cu totul impresionant e bunăoară geniul unei actriţe de 29 de ani. Deşi e doldora de har actoricesc, Natalie Portman nu s-a bazat mai deloc pe talent, ci a muncit pe brânci spre a da viaţă unei fetişcane aflate în drum spre viaţa de femeie, spre culmile gloriei profesionale şi spre marea catastrofă personală.

Credibilitatea rolului ei şi performanţa ieşită din comun a acestei actriţe americano-israeliene sunt dincolo de orice îndoială. Ea nu s-a dat în lături să urmeze exemplului lui Robert de Niro, omul care a învăţat să boxeze şi s-a îngrăşat zeci de kilograme pentru a-l putea întrupa pe marele ecran pe Jake La Motta, luptătorul din "Raging Bull". Timp de şase luni, Portman a asudat din plin, câte cinci ore pe zi, ca să înveţe să danseze.

Nu mai puţin convingător a reuşit să fie Colin Firth în povestea lui David Seidler despre bâlbâitul rege George al VI-lea. Odată în plus s-a vădit cât de important e un scenariu excelent pentru ca un film să poată străluci. Pelicula lui Hooper, premiată cu distincţia supremă de cel mai bun film, a obţinut totodată premiul pentru cea mai bună regie, pentru cel mai bun actor principal şi cel mai bun scenariu original. Pentru rolurile lor secundare din "The Fighter" au mai fost distinşi Melissa Leo şi Christian Bale.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Robert Schwartz