1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Ororile nazismului - de la peronul 17 la moarte

În urmă cu 75 de ani la Berlin începea acţiunea de deportare a evreilor în lagărele naziste. Numai de la "Peronul 17" al gării Berlin Grunewald au fost trimişi la moarte mii de oameni - îşi aminteşte Horst Selbiger.

Deutschland Berlin Bahnhof Grunewald Mahnmal Gleis 17 (picture alliance/dpa/akg-images)

Berlin Grunewald, Linia 17

Octogenarul Horst Selbiger i-a cunoscut pe mulţi dintre cei care au pornit de la linia 17 în călătoria lor fără bilet de întoarcere. Printre ei, prieteni apropiaţi sau chiar multe rude. El şi părinţii săi au avut noroc. N-au fost deportaţi, au supravieţuit ororilor naziste. În pregătirea discursului său cu ocazia comemorării a 75 de ani de la primele deportări, Selbiger a făcut drumul de la Berlin la Lodz (Litzmannstadt) în Polonia - una dintre primele destinaţii ale trenurilor naziste cu evrei. "Şi-atunci m-au năpădit toate amintirile", povesteşte el. "Este incredibil cu câtă brutalitate au tratat şi au ucis naziştii oameni nevinovaţi."

Deportarea sistematică a evreilor din Germania în Est a început la mijlocul lunii octombrie 1941. Aşadar, cu luni înaintea conferinţei de la Wannsee (suburbie a Berlinului), la care a fost plănuită exterminarea membrilor comunităţii evreieşti.

Naziştii vorbeau despre "relocare"

În documentele oficiale ale naziştilor apar eufemisme ca "relocare" sau "evacuare". În realitate oamenii erau duşi la moarte, în lagărele de muncă şi concentrare. În primă fază evreii erau transportaţi în garniturile de tren ale Companiei Feroviare. Ulterior aceştia erau înghesuiţi în camioane pentru transport de animale.  

Primul transport a plecat din Berlin pe 18 octombrie 1941 din gara Grunewald, de la peronul 17. 1089 de copii, femei şi bărbaţi au fost duşi de acolo numai la Lodz. La finalul războiului, numai numărul victimelor din Berlin era de 50.000 de persoane. Liniile de tren de la marginea capitalei au fost transformate în memorial. 

Deutschland Holocaust-Überlebender Horst Selbiger (DW/V. Witting)

Horst Selbiger, supravietuitor al Holocaustului

"Pentru mine, Peronul 17 este un loc care emană suferinţă. Noi, copiii, am fost mai isteţi ca adulţii. Cel târziu în 1941 am ştiut că evreii sunt distruşi ca dăunătorii", spune Horst Selbiger. Adulţii s-au lăsat păcăliţi, însă Selbiger - pe atunci în vârstă de 13 ani - şi colegii săi de şcoală văzuseră deja, de o bună bucată de vreme, că tot mai mulţi oameni sunt încărcaţi în trenuri şi duşi de acolo.     

"Noi, copiii, am ştiut înaintea adulţilor ce se întâmplă"

Horst Selbiger s-a născut la Berlin în 1928. Mama sa nu era evreică, dar s-a convertit la dorinţa tatălui său, care era evreu. Selbiger a frecventat o şcoală evreiească până când instituţia a fost închisă. Din 1942 a fost trimis la muncă silnică. În februarie 1943 a fost arestat şi a reuşit să evite deportarea la Auschwitz în ultimul moment. La fel şi părinţii săi.

Apoi a urmat perioada RDG, în a cărei construcţie Selbiger a vrut să se implice. Însă interdicţia de a-şi practica meseria şi excluderea sa din SED (Partidul Unităţii Socialiste) l-au determinat să opteze pentru Germania de Vest. Dar şi acolo a avut ocazia să facă trista constatare că "fascismul în occident era indestructibil". La 40 de ani, epuizat de cele trăite până atunci, a ieşit la pensie anticipată. 

Martor ocular cu misiune

Horst Selbiger este membru co-fondator al asociaţiei "Child Survivors Deutschland – Copiii supravieţuitori ai Shoah". Octogenarul explică şi de ce s-a angajat împotriva uitării: "61 de persoane cu numele Selbiger au fost deportate şi dispărute. Printre acestea se găsea şi marea mea iubire. Şi toţi aceşti oameni strigă să nu-i dăm uitării."

Horst Selbiger va aminti de "Peronul 17" şi în discursul său cu ocazia comemorării a 75 de ani de la începutul deportărilor din Berlin. "Dacă ar fi să organizez o întâlnire cu vechii camarazi de şcoală, la peronul 17, în Berlin Grunewald, aş face-o", spune bărbatul. De acolo au fost suiţi în vagoane şi trimişi la moarte colegii săi de şcoală.

Autor: Volker Witting/Claudia Ştefan