1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Orori trecute şi prezente

Sueddeutsche Zeitung descrie proporţiile colosale ale "Casei Poporului", "de trei ori mai voluminoasă decât Palatul de la Versailles", al regelui-soare, „expresia puterii absolutiste a monarhiei".

default

În privinţa aşa-zisei Case a Poporului, clădirea faraonică pe care şi-o comandase Ceauşescu, devenită sediu al parlamentului bucureştean, istoricul britanic Tony Judd se înşală. Potrivit lui, palatul dictatorului ar constitui „o metaforă monstruoasă pentru o tiranie nemăsurată".

Din păcate, funestul monument al sistemului totalitar nu e o simplă metaforă, ci o tristă realitate, situată la capătul catastrofal al „Bulevardului Victoriei Socialiste"…

În ediţia sa de vineri, 8 ianuarie 2010, cotidianul muenchenez Sueddeutsche Zeitung îl citează pe Judd. Ziarul german consacră o pagină întreagă atrocităţii arhitectonice care a mutilat pe veci una dintre cele mai frumoase zone ale capitalei României, precum şi Ancăi Petrescu, arhitecta-şefă a proiectului.

Potrivit cotidianului, femeia continuă să-l numească pe Ceauşescu „preşedinte", cel care, „în fiecare sâmbătă venea la ora 12" să inspecteze şantierul, locul de muncă al unei oştiri „de 20.000 de muncitori, conduşi de 150 de ingineri şi arhitecţi" în frunte cu Petrescu.

Sueddeutsche Zeitung descrie proporţiile colosale ale clădirii, „a doua ca mărime după Pentagon, de trei ori mai voluminoasă însă decât Palatul de la Versailles", al regelui-soare, „expresia puterii absolutiste a monarhiei".

Ziarul aminteşte în context de una dintre grozăviile regimului condus de Ceauşescu. Aproape 60 de mii da familii „şi-au pierdut căminele" în urma demolării „a mii de case de o inestimabilă valoare arhitectonică adăpostind interioare de preţ". Catastrofa s-a completat prin „distrugerea de biserici şi mânăstiri", care au trebuit să dispară spre a face loc colosului şi blocurilor-cutii de chibrit edificate în vecinătatea lui.

Potrivit autorului german, Klaus Brill, reprezintă „o răutate nostimă faptul că în această clădire", pe care ziaristul o califică drept „simbol al megalomaniei unei vremi trecute", încăperea care urma „să adăpostească Biroul Politic al lui Ceauşescu se numeşte acum Sala Drepturilor Omului".

Dincolo de reflecţiile autorului cu privire la trecutul şi opţiunile politice ale Ancăi Petrescu, merită remarcată opinia arhitectei, conform căreia clădirea nu e nici pe departe gata".

Astronomice nu sunt însă doar dimensiunile clădirii, ci şi costurile exorbitante pe care, pentru contribuabilii români, le implică în continuare întreţinerea construcţiei ceauşiste. Citim în ziar: „în 2008 doar curentul electric a costat 1,7 milioane de euro".

Frapantă pentru cititorul acestui articol e lipsa totală de regrete a arhitectei pentru oribilul edificiu neostalinist la a cărui construcţie a contribuit esenţial. Şi mai problematic e faptul că, până astăzi, nu se ştie cu exactitate câte vieţi omeneşti au fost zdrobite sub zidurile lui. Nici Sueddeutsche Zeitung nu ne lămureşte din păcate în această privinţă.

Evident, editorialiştii apuseni se ocupă şi de teme de actualitate ceva mai presante. Analiştii germani dezbat pe larg gâlcevile din coaliţia guvernamentală berlineză, de centru dreapta, cu privire la anvergura unor viitoare reduceri fiscale. Observatorii mai discută şi vizita în Turcia a ministrului german de externe, Westerwelle, precum şi controversa introducerii pe aeroporturi, ca demers antiterorist, a scannerelor corporale.

Atenţie suscită şi decizia Curţii Federale de Justiţie de a anula achitarea unui poliţist după moartea unui solicitant de azil african, ars de viu într-un incendiu izbucnit în celula sa din secţia de poliţie în care era deţinut.

Mitteldeutsche Zeitung din Halle evocă înfiorătoarele chinuri în care a decedat Oury Jalloh şi salută decizia Înaltei Curţi care a lansat prin sentinţa ei un semnal cerând clarificarea fără rest, conformă unui stat de drept, a celor petrecute acum 5 ani.

Rheinpost din Duesseldorf exprimă un punct de vedere similar şi evidenţiază importanţa elucidării convingătoare a oricărei posibile crime comise într-un sediu al poliţiei, instituţia care, într-un stat de drept, „deţine monopolul asupra folosirii forţei". Iar Heilbronner Stimme deplânge persistenţa rasismului în special în anumite zone ale fostei Germanii comuniste.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident