1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Orhan Pamuk la Târgul de Carte din Frankfurt

Ştiri culturale: Prezenţele româneşti şi internaţionale la Târgul de Carte din Frankfurt şi Zilele Enescu de la Berlin

default

Orhan Pamuk

Cu mult timp înainte de următoarea ediţie a prestigiosului festival de la Bucureşti, Berlinul va fi destinaţia cea mai potrivită pentru iubitorii muzicii lui Enescu.

Pe 14 octombrie debutează Zilele Enescu în capitala germană, care cuprind trei concerte dedicate marelui compozitor român. La aceste serate muzicale vor fi interpretate şi piese semnate de Johannes Brahms şi Gabriel Faure, doi maeştri care l-au influenţat şi inspirat pe George Enescu.

Manifestarea culturală este organizată de International Enescu Society, alături de Universität der Künste Berlin, Ambasada României, Institutul Cultural Român Titu Maiorescu din Berlin şi Forumul Româno-German. Printre solişti se regăsesc muzicieni români prestigioşi precum Luiza Borac, Cătălin Ilea şi Adriana Winkler.

Luiza Borac

Luiza Borac

Evenimentul se desfăşoară în cadrul unei serii de concerte de cameră româneşti, iniţiate de pianista Karina Sabac, originară din România, care şi-a început studiile la Universität der Künste din Berlin la doar 15 ani. Seria de concerte reuneşte solişti din România, Germania, Olanda şi Franţa. "La fel ca muzica lui Enescu, ce a reuşit să reconcilieze poli diferiţi, încercăm să creem punţi de legătură între culturi diferite prin aceste concerte", a explicat Karina Sabac.

În Germania începe anotimpul cărţilor. Pe 15 octombrie debutează Salonul de Carte din Frankfurt, care va reuni în anul acesta 7.000 de edituri din peste 100 de ţări. La cea de-a 60-a ediţie a celui mai important târg de carte din lume sunt prezenţi Norman Manea şi Gabriela Adameşteanu, care vor participa la o dezbatere intitulată "Literatură şi exil", moderată de scriitoarea şi jurnalista Rodica Binder de la postul Deutsche Welle. La eveniment vor fi prezenţi şi traducătorul Georg Aescht şi criticii literari Carmen Muşat şi Daniel Cristea-Enache.

Autorul Horia Gârbea va susţine o lectură publică în cadrul Salonului de Carte de la Frankfurt, iar Herta Müller va participa pe 19 octombrie la o dezbatere intitulată "Farmecul discret al ideologiei".

Bayazit Moschee in Istanbul, Türkei

Imagine din Istanbul

Invitata de onoare a acestei ediţii este Turcia, iar la târg va participa primul câştigător al premiului Nobel pentru literatură originar din această ţară, Orhan Pamuk. Cel mai recent roman al scriitorului din Istanbul, intitulat "Muzeul inocenţei", a fost lansat în această toamnă în traducere germană.

Orhan Pamuk nu este singurul laureat al premiului Nobel pentru literatură prezent la Târg: publicul din întreaga lume va avea ocazia să se întâlnească la Frankfurt şi cu Günter Grass, autorul celebrei "Tobe de tinichea". Printre participanţi se numără şi Martin Walser şi Uwe Timm. Iubitorii de bestselleruri vor avea ocazia să stea de vorbă cu scriitorul brazilian Paulo Coelho.

La doar câteva zile înainte de deschiderea târgului, s-a ajuns deja la controverse aprinse în lumea culturală din Turcia: mulţi autori renumiţi au declarat că vor boicota salonul de carte în semn de protest faţă de partidul de guvernământ AKP al premierului Erdogan.

Criticul literar Füsün Aktali, figura de proră a acestei campanii, a explicat în acest sens:

"Este inacceptabil ca un guvern conservator, care ameninţă progresul Turciei moderne, să reprezinte literatura şi cultura ţării. Din moment ce standul Turciei se află sub egida ministerului culturii, nu doresc să particip la eveniment."