1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ore de sport pentru creier

12 octombrie 2009

„Întoarce ochii spre interior şi vei descoperi o mie de regiuni încă nedescoperite în propria-ţi minte. Călătoreşte prin acest nou teritoriu şi vei deveni un expert al propriei tale fiinţe”.

https://p.dw.com/p/K4eR
Imagine: Max-Planck-Institut für Strömungsforschung

Învăţaţi copiii să mediteze

Controlul respiraţiei şi conştientizarea senzaţiilor şi experienţelor interioare sunt tehnici binecunoscute celor care au practicat yoga sau care au trăit experienţa unor exerciţii spirituale ignaţiene. Nimeni nu le neagă valoarea emoţională şi spirituală, dar într-o epocă a boom-ului ştiinţific, impactul comportamental şi fiziologic al unor astfel de procedee a fost deseori catalogat drept moft de însăşi lumea medicală.

În urmă cu câţiva ani, în Statele Unite, a fost iniţiat un program special, dedicat copiilor din clasele primare. Copiii erau învăţaţi să mediteze. Timp de o oră pe săptămână vreme de trei luni consecutive, ei au avut parte de jocuri alcătuite pentru a-i ajuta să devină mai conştienţi de propriile procese interne.

Îşi puneau mâinile cât mai aproape de cele ale vecinului dar fără să şi le atingă; stăteau întinşi pe podea cu ochii închişi încercând să sesizeze şi să ghicească mişcările unei jucării de pluş care trecea, abia atingându-i, pe deasupra lor.

Exerciţiile i-au ajutat pe copii să devină conştienţi de existenţa propriului corp şi, inclusiv, să-şi controleze respiraţia. Nu pare a fi nimic spectaculos, dar studiile efectuate cu ocazia desfăşurării acestui program inedit de antrenament în tehnici meditaţie, au oferit rezultate uimitoare.

Profesorii copiilor implicaţi în program au notat că aceştia nu mai sunt atât de conflictuali, nu mai sunt atât de uşor de frustrat, se adaptează mai repede şi sunt capabili să ia în considerare şi viziunea celorlalţi. Exerciţiile au generat o capacitate crescută de autocontrol, empatie şi compasiune, ajutându-i pe copii să-şi formeze o minte flexibilă şi creativă.

Culturism pentru înţelepciune

Rezultatele studiului nu au trecut neobservate şi câteva echipe de neurobiologi au început să cerceteze efectele acestui tip de exerciţii asupra ariilor corticale de unde se formează emoţiile complexe şi unde este determinată personalitatea individuală.

Scanarea imagistică a acestor regiuni, efectuată în timpul unor exerciţii de conştientizare a respiraţiei, a dezvăluit că ariile temporale superioare şi porţiunea mijlocie a cortexului prefrontal devin mult mai active consecutiv acestor tehnici.

La fel cum ridicarea halterelor are un efect benefic asupra masei musculare, practicarea unor astfel de exerciţii duce la creşterea şi stimularea circuitelor neuronale din aceste zone ale creierului extrem de importante.

Prin urmare, dacă în educaţia copiilor noştri vor fi introduse astfel de exerciţii regulate, cercetătorii apreciază că circuitele neuronale “ale înţelepciunii” din cortexul prefrontal se vor dezvolta ducând la apariţia unor generaţii cu un grad de inteligenţă ridicat.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Ovidiu Suciu