1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ordine şi disciplină - Belarus reinstituie stimulentele sovietice

30 iunie 2011

Belarusul lui Alexander Lukaşenko se împotriveşte falimentului de stat prin metode desprinse din manualele de istorie. Preşedintele de la Minsk recurge la soluţii sovietice: pedepsirea celor ce muncesc prost.

https://p.dw.com/p/11mHU
Alexander Lukaşenko
Alexander LukaşenkoImagine: picture alliance/dpa

Aleksander Lukaşenko face trimiteri la ultimul din seria dictatorilor mohorâţi ai Uniunii Sovietice: Iuri Andropov. "Că le place unora sau nu, dar la fel ca atunci trebuie să forţăm oamenii să muncească. Jumătate din timp se leneveşte. Dăm numai jumătate din ce putem da, dar vrem să trăim în bunăstare".

Pentru cei care au aprins istoria mai târziu: Iuri Andropov a fost, între 1982 şi 1984, şef al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Domnia i-a fost curmată brusc de destin - sau, cum se spune, atât i-a mers firul vieţii. Militar de rit comunist, şef al securităţii Moscovei înainte de a prelua conducerea partidului, Andropov instituise, ca factor de dezvoltare economică, ordinea şi disciplina. Pentru atingerea obiectivelor planului cincinal se instituiseră controale severe şi sancţiuni aspre erau aplicate celor ce nu ţineau ritmul productivităţii muncii.

Un 'tsunami' de controale

Panou de onoare, într-o întreprindere la Minsk
Panou de onoare, într-o întreprindere la MinskImagine: DW

Un exemplu numai bun de urmat, crede Lukaşenko. Preşedintele belarus a dat dispoziţie instanţelor statului să-i urmărească penal pe toţi cei ce fug de muncă. Şi organele statului condus în stil autoritarist de ultimul comunist nereformat al Europei (alături de transnistreanul Igor Smirnov) se străduiesc să nu dezamăgească. Un tsunami de controale şi verificări a lovit ţara. La Brest, de exemplu, au fost închise uşile unui hipermarket iar clienţii au fost chestionaţi asupra motivelor pentru care se află, în timpul orelor de program, la cumpărături. Nici şcolile nu au scăpat: la Vitebsk au apărut caiete în care sunt notate intrările şi ieşirile din clădiri. Şi, înapoi la Brest, unde autorităţile au controlat computerele şcolilor după fotografii, filme sau jocuri, argumentul invocat fiind "societatea nu este coaptă pentru calculatoare, aşa că statul trebuie să le verifice".

O farsă, o nebunie, comentează cele câteva voci mai curajoase din Belarus. Nu economiştii sunt în măsură să mai analizeze eficienţa metodelor Andropov ci psihologii, este de părere Serghei Balîkin, şeful asociaţiei antreprenorilor mici şi mijlocii din fosta republică sovietică. Nici măcar în anii 80 nu au dus la vreun rezultat. Dimpotrivă, au accelerat colapsul, permiţându-i lui Mihail Gorbaciov, succesorul lui Andropov, să intervină pompieristic. Falimentul nu l-a mai putut evita, Gorbaciov. Dar a pus paraşută Uniunii, domolindu-i picajul.

În folclorul popoarelor din fosta URSS, Andropov a rămas "cel care a vrut să facă ordine dar nu a reuşit niciodată". Autismul politic este, însă, o boală de care nici o dictatură nu s-a lecuit.

Autori: Andrej Timarow / Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz