1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Optimism spulberat

Chiar dacă Kosovo ar putea deveni un precedent, există şi situaţii care au anticipat gradul de dificultate al constituirii structurilor statale şi al suveranităţii.

default

Diplomatul slovac Miroslav Lajcak

Miroslav Lajcak este ceea ce s-ar putea numi un „guvernator” al Bosniei- Herţegovina, fiind şi reprezentantul Uniunii Europene la Sarajevo. Administrarea fostei republici jugoslave de către un aşa numit Înalt Reprezentant ar fi trebuit să fie limitată în timp. Din cauza disensiunilor interetnice dintre sîrbi, croaţi şi bosniacii musulmani ca şi a neîndeplinirii condiţiilor stipulate de acordul de la Dayton, funcţia temporară de guvernator ameninţă să se prelungească oarecum „sine die” crede actualul ei deţinător.

Miroslav Lajcak întrevede cu ochi critici şi conducerea tripartită a Bosniei - Herţegovina, deplîngînd spulberarea atmosferei pozitive care a dus la semnarea acordului de stabilizare: „ Este îngrijorător că această atmosferă s-a risipit atît de repede, dispărînd înainte de instituirea dialogului necesar soluţionării dificilelor probleme. Conducerea politică s-a cantonat pe poziţii diametral opuse, s-au creat din nou tensiuni generate de viitoarea constituţie şi de rolul organelor de stat.”

Pretenţii de independenţă

Mirolsav Lajcak, care este şi membru al Consiliului Internaţional pentru Bosnia din care fac parte pe lîngă state europene şi Turcia, Rusia şi Statele Unite ale Americii, a criticat şi recentele revendicări de sporirea a independenţei, formulate de republicile din această formaţiune. Mai ales sîrbii din Bosnia-Herţegovina tind să-şi extindă prerogativele invocînd recenta evoluţie a situaţiei din Kosovo.

Demnitarul european a exprimat şi profunda nelinişte pe care o resimte Consiliului Internaţional la revendicările oficiale de secesiune: „ Este clar că niciuna din republicile din Bosnia Herţegovina nu are dreptul să se desprindă din această formaţiune „– a declarat Miroslav Lajcak la Bruxelles.

Pe termen lung, Bosnia-Herţegovina ar urma să devină membru al Uniunii Europene, un prim pas în această direcţie constituindu-l semnarea acordului de stabilizare şi a acordului de asociere cu cei, deocamdată, 27.