1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Opoziţia din Republica Moldova pe cale de dispariţie

Cele două formaţiuni politice necomuniste cu reprezentare parlamentară – Partidul Popular Creştin Democrat şi blocul „Moldova Democrată” sunt măcinate de lupte interne. Deşi oficial puterea comunistă şi opoziţia democrată şi-au unit forţele pentru a se opune presiunilor din partea Federaţiei Ruse, presa controlată de partidul de guvernământ a reuşit să creeze situaţii de conflict în interiorul ambelor formaţiuni politice de opoziţie. Cum i-a răsplătit Vladimir Voronin pe partenerii politici care l-au ajutat să obţină cel de-al doilea mandat de şef al statului?

Cu toţii ne amintim de aşa-numitul „consens politic naţional” dintre putere şi opoziţie care a culminat cu alegerea, la 4 aprilie curent, a lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului. În favoarea liderului comunist au votat atunci, în afară de deputaţii comunişti, grupul democrat şi social-liberal al blocului centrist pro-moscovit „Moldova Democrată” şi, surprinzător, creştin-democraţii conduşi de Iurie Roşca. Fărâmiţarea blocului centrist „Moldova Democrată”, propulsat în Parlament de forţele imperiale moscovite a dezamăgit Kremlinul care încearcă acum să-l sancţioneze pe liderul blocului centrist, Serafim Urechean, în care au investit. În consecinţă, a apărut, se pare, o altă a miză rusească – ex-premierul Dumitru Braghiş care a rupt de la blocul „Moldova Democrată” încă un grup important, desolidarizându-se de şantajabilul Serafim Urechean. Astfel, principala forţă politică de opoziţie a fost secţionată în trei, toate facţiunile fiind extrem de slăbite şi compromise.

Paralel au fost identificate şi punctelor slabe ale creştin-democraţilor. Mai întâi a fost fisurat grupul acestora din Consiliul Municipal Chişinău, prin dezlipirea a trei consilieri care n-au vrut să-şi rişte afacerile din cauza intereselor de partid. Zilele acestea, electoratul creştin-democrat a suportat o nouă lovitură – spargerea grupului parlamentar al opoziţiei portocalii. Secretarul general al partidului, deputatul Ion Neagu, l-a acuzat pe liderul PPCD, Iurie Roşca, de dictatură, violenţă fizică şi verbală împotriva colegilor de partid şi i-a cerut să demisioneze din funcţia de lider al formaţiunii politice. În replică, Iurie Roşca ne-a declarat că fostul său coleg, la fel ca şi ceilalţi dezertori din partid au fost atraşi de ispita banilor: Iurie Roşca: „Eu cred că domnul Neagu a fost atras de confortul personal, de ispita banului. Între timp şi-a făcut o mică firmuliţă mixtă moldo-italiană de transport. N-are nici o problemă. Are maşină sub şezut, are independenţă financiară şi are plăcerea de a scuipa în cei care i-au fost prieteni ani de-a rândul. Îl compătimesc în acelaşi timp, pentru că noi ne cunoaştem foarte bine. Şi el ştie că minte. Probabil că dincolo de toate acestea există şi frustrările omului lipsit de importanţă în viaţa publică”.

Sondajele de opinie realizate după votul de încredere acordat de creştin-democraţi comunistului Voronin pentru funcţia de şef al statului, arată că popularitatea formaţiunii politice conduse de Iurie Roşca a scăzut dramatic. Simpatizanţii acestei formaţiuni politice se simt trădaţi, ei nereuşind să conştientizeze schimbarea mentalităţii şi a orientării liderului comunist. Deşi oficial pledează pentru continuarea parteneriatului politic cu opoziţia, într-un interviu acordat ziarului rusesc „Moskovskii Komsomoleţ”, Vladimir Voronin a lăsat să se înţeleagă că suportă cu greu prezenţa lui Iurie Roşca în preajmă. El a declarat că „Roşca nu ne este aliat, dar în actuala situaţie extrem de importantă pentru viitorul nostru european, avem nevoie de stabilitate. Aşa că eu prefer ca Roşca să stea undeva în prezidiul Parlamentului decât prin copaci, cu microfonul în mână, conducând diferite manifestaţii de protest”.

Criza de popularitate l-a determinat pe liderul creştin-democrat să-l angajeze în calitate de consilier pe fostul preşedinte al Companiei spaniole „Union Fenosa” în Republica Moldova, Ignacio Ibarra. Consilierul spaniol, care este un apropiat al premierului Spaniei, a acceptat deja oferta şi urmează să se ocupe de îmbunătăţirea imaginii partidului pe plan extern. Iurie Roşca: „Vom beneficia de asistenţa şi sfaturile domniei sale în ceea ce priveşte elaborarea tacticii şi a strategiei Partidului Popular Creştin Democrat. Simţim nevoia unei asistenţe din partea unor oameni cu experienţă şi instruire deosebită, a unor oameni care au avut posibilitatea să urmărească fenomenul politic nu doar în ţările UE, dar şi în alte colţuri ale lumii. Dânsul cunoaşte foarte bine cum s-a produs în ţara sa tranziţia dinspre dictatură - spre democraţie, ce înseamnă cooperarea între diversele partide politice care reprezintă poluri diferite pe spectrul politic. Are toată libertatea să se includă în efortul de modernizare a Republicii Moldova pe post de consilier”.

Ţinând cont de rezultatele modeste obţinute de candidatul creştin-democrat la alegerile invalidate de acum trei luni pentru Primăria Chişinăului, conducerea partidului a decis să nu înainteze nici un candidat la funcţia de primar al capitalei pentru alegerile repetate din 27 noiembrie curent.

  • Data 11.11.2005
  • Autoare/Autor Vitalie Călugăreanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1SQ
  • Data 11.11.2005
  • Autoare/Autor Vitalie Călugăreanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1SQ