1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Opoziţia a rămas fără mesaj

Între Victor Ponta şi Traian Băsescu par să existe mai multe puncte comune decât între doi membri ai guvernului socialist din Franţa cum ar fi Manuel Valls şi Christiane Taubira.

O nouă polemică sfâşie partidele din arcul prezidenţial. După intervenţia preşedintelui Băsescu care a profitat de un pretext oarecare (fotografia cu Boc şi Udrea) ca să-l discrediteze pe fostul ministru al Justiţie Cătălin Predoiu şi să compromită astfel procesul desemnării unui candidat PDL pentru prezidenţiale, democrat-liberalii au avut o replică moale, dar una care a dat de înţeles că îşi continuă proiectele. Este inutil să întrăm în detaliile acestor relaţii „de familie”, care nu se remarcă prin prea multă eleganţă.

În schimb este de interes general că opoziţia prezidenţială (PDL, FC, PNŢCD Pavelescu şi MP) nu reuşeşte deloc, în ciuda străduinţelor, să devină relevantă pe scena publică. Nu există practic niciun fel de opoziţie şi nici nu ar putea exista în contextul actual. Marile teme care preocupă viaţa publică sunt proiectul minier de la Roşia Montana şi politica energetică a României, în subsidiar exploatarea gazelor de şist. Or, în ambele privinţe premierul Victor Ponta a sfârşit prin a adopta o poziţie identică cu a preşedintelui Băsescu. Pentru un analist din străinătate, preocupat de o imagine simplificată redusă la liniile generale, ambianţa de suburbie gălăgioasă care defineşte viaţa politică românească este de neînţeles.

De ce se ceartă preşedintele cu primul ministru dacă au aceeaşi viziune cât priveşte bugetul? De ce schimbă replici ucigaşe dacă în ce priveşte actualitatea imediată par să se fi pus cu grijă de acord? Ambii susţin de pildă deschiderea exploatării de la Roşia Montană, ambii afirmă că urmăresc obţinerea independenţei energetice prin valorificarea rezervelor din subsolul României. Ambii condamnă la unison agresarea ministrului Culturii şi cer forţelor de ordine să intervină cu mai multă hotărâre. Nu există, de asemenea, nicio polemică pe teme europene şi, în afara unor mici chestiuni fără urmări semnificative cum sunt recunoaşterea independenţei Kosovo, preşedintele şi primul ministru par să facă parte din acelaşi partid. Între Ponta şi Băsescu există mai multe puncte comune decât între doi membri ai guvernului socialist din Franţa cum ar fi Manuel Valls şi Christiane Taubira.

Dacă observăm că subiectul DNA nu este cu adevărat relevant pentru majoritatea publicului românesc (şi de aceea nici nu a mai jucat vreun rol în campaniile electerale din 2004 încoace), atunci se înţelege de ce grupurile prezidenţiale au devenit invizibile. Pur şi simplu Victor Ponta le-a preluat programul (cineva îl numea Tony Blair din Balcani) şi în ciuda unei retorici extrem de inflamate, oamenii preşedintelui nu mai au nimic de făcut. Reforma administraţiei şi descentralizarea au devenit iarăşi un obiectiv al guvernului Ponta la care PDL şi ceilaţi nu pot aduce nicio critică de principiu. Sau ar putea să o facă, dar s-ar cufunda în ridicol.

Cu toate acestea democrat-liberalii organizează conferinţe de presă în care denunţă pe un ton catastrofal politica lui Ponta, dar cuvintele lor sunt inaudibile. Cum să critici un guvern care a preluat cele mai importante obiective ale guvernelor Băsescu şi le pune în aplicare? Ba mai mult, premierul a cooptat un general american printre consilierii săi onorifici şi se străduieşte să intre în graţiile administraţiei de la Washington? La acest capitol până şi preşedintele Băsescu a fost nevoit să-şi contenească iritarea.

Opoziţia „de dreapta”, cum îi place mereu să se autointituleze, este pur şi simplu neutralizată. Adevărata ei problemă nu mai stă în rivalităţile şi geloziile dintre grupurile componente, ci în faptul că nu mai are mesaj.