1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Opoziţia şi televiziunile îl susţin pe Gigi Becali

Arestarea pentru 29 de zile a patronului clubului Steaua a provocat o vie emoţie publică şi, în mod surprinzător, şi multe declaraţii politice de susţinere.

default

Gigi Becali

Preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România, Mona Pivniceru, condamnă presiunile mediatice care se fac în cazul lui Gigi Becali.

De 3 zile Justiţia din România se găseşte sub tirul nemilos al televiziunilor care reclamă, indirect, eliberarea lui Gigi Becali. Dacă presa scrisă şi-a păstrat parţial sîngele rece, televiziunile private construiesc, prin intermediul invitaţilor, tabloul unei mari erori judiciare. Cine cunoaşte culisele marilor televiziuni româneşti, ştie că «invitaţii» sînt, de fiecare dată, persoane despre care se ştie dinainte ce au de gînd să spună şi că ei joacă o partitură dinainte scrisă.

Aşa cum observa astăzi un editorialist, ziariştii care sînt în România atît de puţin politicoşi şi care nu ezită să se adreseze brutal şi ireverenţios oricui, fie el un intelectual prestigios sau preşedintele republicii, au adoptat de data asta un ton respectuos, spunînd «domnul Becali», un apelativ pe cale de dispariţie în presa românească.

Dar nu doar televiziunile, ci şi actori politici de prim rang au făcut declaraţii apăsate în favoarea lui Gigi Becali, spunînd, aluziv sau făţiş, că la originea acestei arestări s-ar găsi însuşi preşedintele Traian Băsescu.

“Aceste arestări spectaculoase în ceas de noapte, a spus preşedintele PSD Mircea Geonă, această senzaţie că trăim, de fapt, o telenovelă în care cineva încearcă să salveze, la final de mandat, promisiunea neonorată de luptă împotriva corupţiei, deturnează energia şi atenţia opiniei publice de la lucrurile cu adevărat importante: depăşirea crizei, păstrarea locurilor de muncă".

Prim vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban a avut o explicaţie de aceeaşi natură: "Becali nu este un pericol social, decît atunci cînd apare la televizor pentru că nu este cel mai bun exemplu de urmat. Scandalul Becali a fost creat pentru stingerea scandalului în care este implicată familia preşedintelui Băsescu care are o avere uriaşă pe care nu o poate justifica".

În acest cor politico-mediatic s-au pierdut din vedere faptele însele, atîta cît se cunosc ele. Şi anume că patronul clubului Steaua a acţionat ca în clasicele poveşti cu gangsteri în care taberele mafiote îşi fac singure dreptate.

Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru, a atras atenţia, (vocea ei a fost prin comparaţie cu a celorlalţi slab mediatizată) că "Justiţia nu se face după simpatia sau antipatia populară, iar stările emoţionale nu au ce căuta aici.

În cazul Becali, a mai spus ea, citată de Mediafax, stările emoţionale nu au nici o legătură cu fapta comisă. Judecătorii nu pot decide în mod corect dacă apare şi o presiune mediatică. Dacă Becali a încălcat legea, atunci judecătorul a decis în mod corect emiterea unui mandat de arestare pentru 29 de zile. Însă nimeni nu poate să comenteze doar după ştirile TV ce a făcut Becali şi să spună dacă e vinovat sau nu".

Preşedinta AMR a pus şi un sever diagnostic general: "Intervenţiile de acest gen duc la decredibilizarea justiţiei, iar asta înseamnă haos.”

Autor: Horaţiu Pepine

Editor: Vlad Drăghicescu