1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Opoziţia iraniană deplânge decesul Ayatolahului Ali Montaseri

21 decembrie 2009

Experţii se aşteaptă la noi demonstraţii de stradă în timpul funeraliilor, ţinând cont că Ali Montaseri a fost unul din cei mai duri critici ai regimului de la Teheran.

https://p.dw.com/p/L9iE
Ayatolahului Ali Montaseri a decedat duminică, 20 decembrie, la vârsta de 87 de ani
Ayatolahului Ali Montaseri a decedat duminică, 20 decembrie, la vârsta de 87 de aniImagine: AP

Înmormântarea Ayatolahului Ali Montaseri va avea loc astăzi la Ghom, localitate situată la 120 de kilometri de Teheran. La funeralii sunt aşteptate mai multe mii de persoane, printre care şi numeroşi membrii ai opoziţiei. Experţii estimează că înmormântarea teologului şiit poate declanşa noi proteste de stradă. Potrivit paginilor de internet ale opoziţiei, în Iran au avut loc deja duminică ceremonii de comemorare neaprobate de autorităţi.

Mii de persoane au participat la înmormântarea Ayatolahului la Ghom
Mii de persoane au participat la înmormântarea Ayatolahului la GhomImagine: AP

Montaseri, care a decedat la 20 decembrie, a susţinut opoziţia din jurul liderului Mir Hossein Mussavi şi a fostului preşedinte al Parlamentului, Mehdi Karoubi. După alegerile prezidenţiale fraudate din Iran, Ayatolahul a emis o hotărâre religioasă, o aşa numită Fatwa, în care a criticat aspru acţiunile întreprinse de regimul de la Teheran împotriva protestatarilor şi a membrilor opoziţiei. Montaseri a condamnat deciziile luate de guvern în acest sens, calificându-le ca nedrepte, tiranice, o încălcare a drepturilor legitime ale poporului.

"De ce nu respectaţi drepturile poporului? De ce asupriţi oamenii? De ce aţi acţionat în forţă şi cu violenţă împotriva protestatarilor? Nu pot înţelege. Oamenii spun că miliţia a fost cea care ne-a atacat copii. Miliţiile sunt însă unealtă dumenzeiască şi nu unealta satanei. Nu au voie să facă tot ce li se porunceşte. Cu ce drept lovesc în bărbaţi şi femei? Deviza regimului este: "cine nu ascultă de mine va fi nimicit". Oare poate fi considerată logică o astfel de poziţie?"

, a declarat la vremea lui Ayatolahul Ali Montaseri.

Teologul şiit a avut multă influenţă în dezvoltarea politică a Iranului. El a fost unul din cei care au susţinut cu convingere alungarea Şahinşahului Iranului şi care s-a angajat în consolidarea Republicii Islamice. Montaseri a fost chiar desemnat ca succesor al liderului spiritual Ayatolahul Khomeini.

Montaseri a fost unul din cei mai duri critici ai regimului
Montaseri a fost unul din cei mai duri critici ai regimuluiImagine: Irani

Ayatolahul Montaseri a făcut însă "greşeala" să critice aspru execuţiile în masă ordonate de Khomeini la sfârşitul anilor 80. Ca urmare, el a fost demis din toate funcţiile şi pus sub arest la dominciliu. Fiii săi au fost de asemenea arestaţi, numeroşi simpatizanţi ucişi şi facultatea condusă de el în oraşul Ghom a fost în repetate rânduri devastată de susţinători ai regimului de la Teheran. Cu toate acestea, Montaseri a continuat să critice guvernul. Teologul şiit a repetat până la moarte că Revoluţia Iraniană şi iniţiatorii Constituţiei iraniene nu au dorit să instaureze o dictatură religioasă. Guvernarea Iranului s-a conformat regulilor regiliei islamice, a spus Ayatolahul Montaseri, dar puterea trebuie să aparţină poporului, chiar şi într-o Republică Islamică.

Autori: Ulrich Pick/ Maria Pascu
Redactor: Rodica Binder