1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Opoziţia boicotează modificarea Constituţiei

Horaţiu Pepine14 ianuarie 2009

Opoziţia a întîmpinat cu multă circumspecţie prezentarea raportului Comisiei prezidenţiale privind modificarea Constituţiei. Din primele declaraţii a reieşit că PNL şi PRM pledează pentru păstrarea Constituţiei actuale.

https://p.dw.com/p/GYHY
Călin Popescu Tăriceanu, liderul opoziţiei liberaleImagine: AP Photo

Opoziţia a văzut în acest raport în primul rînd voinţa Preşedintelui. De fapt e vorba de o reacţie care precede o lectură atentă a Raportului, una imediată şi care ar putea să fie pe viitor mult nuanţată. Raportul este într-adevăr consistent şi de o înaltă ţinută intelectuală.

Totuşi se poate anticipa că Raportul (şi de fapt iniţiativa politică de modificare a Constituţiei)va suscita pe mai departe critici foarte sonore. Am remarcat, de pildă, că acest document, operă a celei mai tinere generaţii de intelectuali, nu pomeneşte nici măcar în treacăt monarhia constituţională.

Preşedintele, Traian Băsescu, a avut şi el grijă, în intervenţia sa de astăzi, să aşeze monarhia în planul respectabil, dar inactual al patrimoniului istoric. E de prevăzut, de aceea, că PNL va declanşa pe acest subiect o polemică aprigă, deşi lipsită de orice acoperire.

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut relativ recent că nu exclude posibilitatea restaurării regimului monarhic, dar a fost vorba desigur de mobilizarea a unor imagini şi utopii paseiste în scop electoral. Dar procedeul ar putea fi reluat la toamnă cînd vor avea loc din nou alegeri.

Intenţia PNL de a bloca procesul reformei constituţionale a fost transparentă. Astăzi, Tudor Chiuariu, care - în ciuda eşecului său răsunător ca ministru al Justiţiei - dezbate teme juridice şi constituţionale în numele partidului, a spus că nici măcar nu este nevoie de o modificare a Constituţiei şi că raportul comisiei prezidenţiale este un lucru inutil.

În anii anteriori, PNL căuta măcar să-şi disimuleze intenţiile, pretinzînd că are soluţii diferite de cele propuse de Preşedinte, dar acum a fost foarte clar că nu doreşte să participe la un efort de reformă.

Tudor Chiuariu a spus că, în definitiv, «cetăţenii ţării nu îşi doresc decît să trăiască mai bine.» Or, modul acesta reducţionist de a privi viaţa socială şi totodată minimalizarea politicului îi apropie, paradoxal, pe liberali de gîndirea unui fost revoluţionar marxist ca Ion Iliescu.

PRM se opune la rîndul său, dar cu mai multă francheţe. Naţionaliştii se tem că viitoarea Constituţie va renunţa la atributul «naţional» al Statului şi că va adopta o organizare teritorială descentralizată, care ar aduce avantaje nefireşti ungurilor din Transilvania.

Iată, aşadar că procesul de modificare a Constituţiei nu va fi uşor, dar pericolul nu stă în diferenţa opiniilor sau în adversitatea dintre ele, ci în intenţia unor partide de a minimaliza şi boicota dezbaterile.