1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Opera "Celan" - o premieră pe scena teatrului liric bucureştean

4 octombrie 2009

Unul din momentele de vârf ale Festivalului "George Enescu" din acest an este, fără îndoială, premiera în România a operei "Celan", compusă de Peter Ruzicka.

https://p.dw.com/p/JnVU
Paul Celan (1920-1970)Imagine: picture-alliance/dpa

Opera "Celan" - Teatru muzical în şapte scene

Compozitorul german, Peter Ruzicka, a realizat această operă inspirată din viaţa lui Paul Celan, marcat fiind de întâlnirea avută cu poetul la Paris, cu doar puţin timp înaintea disparţiei sale tragice. Opera Celan este concepută ca teatru muzical în şapte scene şi prezintă fragmente din biografia poetului, născut la Cernăuţi, tematizând ororile holocaustului.

Peter Ruzicka
Peter RuzickaImagine: Sikorski Verlag

La Opera Naţională Bucureşti este prezentată producţia Operei din Bremen, care a avut premiera în luna mai, dar în traducere românească şi deocamdată doar în versiune concertantă. Directorul artistic al Festivalului, Ioan Holender, a subliniat însemnătatea operei şi a simpozionului pentru readucerea în memoria publicului românesc a creaţiei celaniene. El a vorbit de o "importantă operă modernă", anunţând că aceasta va intra în repertoriul operei bucureştene în decembrie 2010.

Sopranistinnen Mariana Nicolesco und Aurelia Florian Bukarest
Mariana Nicolesco şi Aurelia FlorianImagine: DW

Tânăra Aurelia Florian şi celebra ei profesoară, soprana Mariana Nicolesco

Rolul "Cristinei", soţia lui Paul Celan în opera compusă de Peter Ruzicka, este interpretat de tânăra soprană Aurelia Florian - o experienţă nouă şi foarte importantă pentru ea, după cum mi-a mărturisit tânăra interpretă aflată la început de carieră.

Aurelia Florian este laureata premiului "Hariclea Darclee" şi eleva celebrei soprane Mariana Nicolesco, cea care a avut iniţiativa înfiinţării, în 1995, a acestui prestigios concurs de canto la Brăila. Mariana Nicolesco este foarte bucuroasă să o poată călăuzi pe tânăra Aurelia pe acest drum "arid, dar minunat, până pe culmile cele mai înalte ale succesului. "Pe Himalaya nu e mult oxigen - îmi spune marea doamnă a operei - şi nici foarte mult loc. Cu atât mai important e să poţi să te menţi acolo, sus." Şi în ce rezidă cheia succesului, în opinia sopranei care a cules ropote de aplauze pe cele mai mari scene ale lumii? "Să cânţi cu aceeaşi pasiune toată muzica, fie că e vorba de opera barocă, romantică, veristă sau contemporană, să cânţi cu aceeaşi aspiraţie spre adevărul artistic şi atunci rezultatul nu poate fi decât unul extraordinar."

Autor: Medana Weident
Redactor: Alexandra Sora