1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Opel: Uzinele rămân, angajaţii se răresc, dacă Fiatul preia concernul german

Şefii concernului italian de automobile Fiat au anunţat că în cazul unei eventuale preluări a Opel, nu intenţionează să închidă nici una din uzinele constructorului german.

default

Cât de tentantă este oferta Fiat pentru Opel?

Faptul că, potrivit şefului Fiat, Marchionne, toate dintre cele patru uzine din Germania ale Opel şi-ar continua activitatea odată cu preluarea concernului german de către cel italian, pare a nu stârni entuziasm în rândul angajaţilor de la Bochum, Ruesselsheim sau Eisenach. Şi asta deoarece garanţiile pe care le oferă italienii se limitează strict la păstrarea uzinelor, nu şi al numărului de angajaţi.

Într-un recent interviu televizat, ministrul german al economiei, Karl-Theodor zu Guttenberg, şi-a exprimat cvasi-optimismul cu privire la declaraţiile oficialilor de la Fiat

În ce măsură aceste planuri sunt sau nu viabile, nu putem stabili nici astăzi, nici mâine. Însă în mod cert, abordarea celor de Fiat mi se pare foarte interesantă, cu atât mai mult c cât dimensiunea financiară a unui asemenea concept nu este deloc de ignorat", consideră ministrul german al economiei.

Fiat Chef Sergio Marchionne

Şeful Fiat, Sergio Marchionne

"Însuşi şeful concernului italian, Sergio Marchionne, a declarat că nici nu s-ar putea pune problema închiderii vreunei uzine Opel, de vreme ce producţia depinde de ele. Totuşi, mai spune acelaşi Marchionne, din conceptul dezvoltat de Fiat, nu lipseşte reducerea de personal. "Bineînţeles că vom face disponibilizări. "Cu actualul număr de angajaţi, Opelul nu va putea face profit niciodată, iar când nu faci profit nu poţi supravieţui. Nu vă pot spune câţo angajaţi vor fi afectaţi de restructurare. Oricum, nu foarte mulţi", declară şeful Fiat.

Mai puţin optimist decât ministrul economiei şi şeful concernul italian, candidatul social-democrat la funcţia de cancelar, Frank-Walter Steinmeier a vizitat în mod demonstrativ halele de montaj Opel de la Eisenach. Steinmeier a declarat că din punctul lui de vedere, cel mai important lucru este menţinea tuturor uzinelor, inclusiv cea de la Kaiserslautern. Cu privire la planurile avute în vedere de italieni, social-democratul nu a făcut însă nici o declaraţie, limitându-se la a menţiona că decizia privitoare la viitorul Opel trebuie îndelung analizată.

Opel aparţine din anul 1929 concernului american General Motors. Criza financiară a afectat grav vânzările GM, punând în dificultate inclusiv contructorul german, pentru care se caută un investitor privat. În afară de Fiat, interesată de Opel s-a arătat şi firma canadiano-austriacă Magna, producătoare de subansamble.

Autor: Vlad Drăghicescu / welt.de / tagesschau.de

Redactor: Petre M. Iancu