1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

ONU, Schroeder şi dreptul de veto al Germaniei

După bogata recoltă de contracte economice adunate în China comunistă, cancelarul Germaniei, Gerhard Schroeder, s-a gândit să dea o lovitură şi în Japonia. De această dată în alt domeniu. In mod cu totul surprinzător, Schroeder a revendicat la Tokio nu doar un mandat permanent în Consiliul de Securitate ONU ci şi, ca Germania să devină în acest for o putere cu drept de veto! Chiar dacă liderul german a obţinut în acest sens sprijinul Japoniei, care ar vrea şi ea acelaşi lucru, Schroeder n-a dat cum ar fi vrut el o lovitură, ci, din pricina trufiei, a dat-o rău de tot în bară. Iata de ce:

Schroeder vesel printre tinerii niponi. Motivele sale de bucurie sunt însă îndoielnice după isprava sa în materie de politică externă, care, potrivit unor analişti, riscă să compromită reformarea ONU

Schroeder vesel printre tinerii niponi. Motivele sale de bucurie sunt însă îndoielnice după isprava sa în materie de politică externă, care, potrivit unor analişti, riscă să compromită reformarea ONU

Statele care ar urma să obţină pentru totdeauna accesul în forul suprem al organizaţiei mondiale ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi ca şi cele 5 state înzestrate din capul locului cu prerogativa unui veto apt să anuleze eventualele decizii ale Consiliului de Securitate contravenind intereselor lor naţionale. Cam aşa argumentase Schroeder în capitala niponă. Or, supralicitarea mândriei naţionale germane de către cancelar trebuie că a declanşat dacă nu un râs homeric, cel puţin o foarte bună dispoziţie la Casa Albă.

Fiindcă Naţiunile Unite nu se află într-o stare de invidiat. Intrat în colimatorul investigatorilor Congresului American din pricina dubioaselor relaţii de afaceri ale fiului său Koio, incomodul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Kofi Annan,a fost primul, care a livrat muniţia necesară discreditării ideii de restructurare a organizaţiei mondiale. Acum a venit Schroeder, din Asia să dea, elegant, lovitura de graţie proiectului unor propuneri de reformare a organizaţiei mondiale deloc agreate de conservatorii americani. Fiindcă e limpede că Washingtonul nu poate accepta fără o mare jenă ciuntirea puterii SUA, care, împreună cu Marea Britanie, Rusia, China şi Franţa deţin în prezent dreptul de veto în Consiliul de Securitate.

Menirea sugeratei reforme fusese adaptarea postbelicei organizaţii a naţiunilor unite prin extinderea forului suprem la necesităţile de securitate ale secolului 21. Ideea schimbărilor trezise la Berlin speranţa că Germania îşi va procura în fine un loc în centrul de putere al organizaţiei mondiale. Un loc care să corespundă amplelor contribuţii financiare germane la ONU precum şi eforturilor militare ale Republicii Federale în Afganistan. Şi totul începuse atât de bine.... Atât ambasadorul german la ONU, Guenter Pleuger, cât şi ministrul său de externe, Joschka Fischer absolviseră un tur de forţă alergând, umflaţi în pene, la diverse întâlniri spre a semnaliza apoi acumularea de noi şi noi aprobări ale revendicării germane din partea diverselor state ale mapamondului. Berlinul dorea neapărat să-şi adjudece o majoritate de două treimi din voturile ţărilor membre, spre a obţine aprobarea extinderii precum şi spre a asigura Germaniei votul necesar accesului în Olimpul Naţiunilor Unite. Dar responsabilii germani au refulat concomitent, că, potrivit Cartei, e nevoie şi de o ratificare a modificărilor de către Congresul american, copios dominat de partidul republican al preşedintelui Bush. La fel s-a refulat şi crescânda rezistenţă împotriva autodesemnatelor ţări candidate la un mandat permanent în Consiliul de Securitate ONU, în speţă Japonia, India, Brazilia şi Germania. Cei 4 optimişti îşi păstraseră măcar modestia, renunţând la revendicarea controversatului şi nu întru totul democraticului drept de veto.

Toate acestea sunt însă acum de domeniul trecutului. La Tokio Schroeder a renunţat la orice modestie. Cancelarul ar dori ca pe viitor, un nu rostit în cine ştie ce târg german să valoreze cât nu-ul Casei Albe de la Washington.

Oare ce l-o fi apucat pe Schroeder? A intenţionat el oare să-şi depăşească tactic adversarii, spre a-şi majora spaţiul de manevră la New York reuşind până la urmă doar să dribleze în esxces până la pierderea balonului? Sau i s-o fi urcat la cap patriotismul german? Să fi omis oare consilierii săi să-i şoptească la ureche faptul că majoritatea celor 191 de state membre ale ONU se împotriveşte dreptului de veto? Ori faptul că Annan şi consilierii săi încearcă în prezent precaut să obţină o îngrădire a acestui mult discutat drept de veto?

Dorinţa de a trata de la egal la egal cu mai marii acestei lumi e desigur legitimă. Dar atunci ar fi fost mai curajos din partea cancelarului să militeze în favoarea eliminării dreptului de veto. Incă şi mai bine ar fi fost să nu-şi deschidă gura. Fiindcă acum, cu ajutorul lui Schroeder, adversarii reformei au intrat în posesia toporului cu ajutorul căruia să poată sparge o eventuală majoritate de două treimi în Adunarea Generală ONU. Incât "dacă tăcea, filosof rămânea".

  • Data 10.12.2004
  • Autoare/Autor Rainer Suetfeld/Petre Iancu.
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1a9
  • Data 10.12.2004
  • Autoare/Autor Rainer Suetfeld/Petre Iancu.
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1a9