1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Oltchimul şi substratul său ideologic

Dan Diaconescu a refuzat să semneze contractul de privatizare a combinatului Oltchim, pretextând că lipsesc clauze, prevederi şi anexe importante.

Către finalul mandatului său, Guvernul Boc luase în contextul acordului cu FMI decizia de a privatiza câteva societăţi industriale deţinute de stat: Cuprumin, Oltchim, şi ISCIR-CERT, dar şi a unor societăţi ca Electrica Serv şi Electrica Furnizare. Andreea Paul, consiliera primului ministru Boc de la data aceea, arăta că guvernul spera să obţină din aceste privatizări, peste 784 milioane de euro.

Prima de pe această listă problematică a fost societatea Cuprumin, al cărei proces de privatizare prin licitaţie începuse în octombrie 2011. Guvernul Ungureanu a dus procedura până la bun sfârşit, dar câştigătorul licitaţiei s-a dovedit neserios. Lumea se teme acum că Oltchimul, a doua societate de pe lista de privatizare, va ajunge foarte repede în aceeaşi situaţie. Luni, Dan Diaconescu, după o vizită de formă la Ministerul Economiei a declarat: ”Nu am putut semna acest contract, întrucât lipsesc clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizarea Oltchim".

În realitate licitaţia ”câştigată” de Dan Diaconesc nu privea decât acţiunile propriu-zise ale statului la Oltchim, dar nu şi datoriile care se ridică la câteva sute de milioane de euro. Chiar dacă Dan Diaconescu ar fi semnat contractul, situaţia combinatului nu ar fi fost deloc mai limpede. Nu e de mirare că guvernele României au ezitat să atace un subiect atât de sensibil. Fostul ministru al economiei în guvernul Boc, Adrian Videanu, susţine pe mai departe că cea mai bună variantă ar fi fost ca datoriile companiei către stat să fie transformate în acţiuni şi abia apoi să se găsească un investitor serios. Dar administraţiile PDL câte s-au succedat nu avuseseră curajul să adopte o asemenea măsură. În orice caz, consiliera primului ministru Emil Boc dezvăluia la 1 februarie 2012 (andreeavass.ro) că guvernul intenţionează pur şi simplu să anunţe vânzarea la licitaţie a ”întregului pachet de acţiuni gestionat de M.E.C.M.A, în prima parte a anului 2012, urmând ca procesul de privatizare să se finalizeze până la sfârşitul anului” .

Aşadar Guvernul Ponta a pus în practică exact ceea ce intenţionase să facă guvernul Boc. Dezbaterile care au loc în presă şi la televiziune par să ignore faptul că guvernele României sunt, începând cu 2009, legate strâns de angajamentele luate în acordurile succesive cu FMI. Demersurile eşuate privind privatizarea Cuprumin şi privatizarea Oltchim sunt acţiuni care, în primă instanţă, exprimă respectarea unui contract încheiat de statul român. Este nefiresc de aceea ca partidele să-şi aducă reproşuri reciproce şi să caute să obţină popularitate pe seama eşecului celorlalţi.

Dar procesul privatizării Oltchim va atârna probabil mai greu în balanţa politică nu doar din cauza efectelor economice cât mai ales din pricina substratului ideologic care animă vicios întreaga dezbatere.

Oltchimul este unul din marii supravieţuitori ai industriei româneşti create în timpul lui Ceauşescu. Fostul Combinat Chimic Râmnicu Vâlcea, construit începând cu 1966, ar putea fi considerat chiar emblematic pentru perioada Ceauşescu, care acordase un rol strategic industriei chimice. Aşadar, timp de aproape 40 de ani, combinatul a părut să întrupeze succesul unui proiect realizat, sută la sută, de regimul naţional-comunist. Aceia care îi găsesc lui Ceauşescu scuza de a fi fost patriot identifică astăzi în Oltchim un soi de baricadă a naţionalismului, un ultim argument, disperat, că dreptatea se găseşte de partea lor. Ideea cea mai expresivă care a stat la baza opoziţiei antireformă din România post-decembristă, a fost că vechea industrie este falimentată cu bună ştiinţă de cei care vor să o cumpere ieftin sau să anihileze concurenţa. Iar forţa argumentaţiei a stat în faptul că practicile neloiale nu au lipsit, într-adevăr, niciodată din arsenalul luptei de piaţă.

Dan Diaconescu, care manifestă un soi de populism de stânga din specia lui Hugo Chavez, a găsit probabil ocazia nimerită de a exploata întregul fond de resentimente faţă de reformele liberale care au succedat căderii regimului comunist. În mod cu totul suprinzător pentru economişti, dar simptomatic pentru înclinaţiile sale, Dan Diaconescu a declarat că prin cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni averea poporului se întoarce la popor. Paradoxal, patronul OTV a prezentat o privatizare ca pe o renaţionalizare, tocmai pentru a valorifica şi ultimul filon de naţional-ceauşism care mai subzistă în subsolurile conştiinţei publice româneşti.

Dar frivolitatea generală care a însoţit procesul acestei privatizări şi lansarea televizată a unui chavism de carnaval este de rău augur. Eşecul privatizării Oltchim e de natură să resuscite întreaga idiosioncrazie faţă de privatizare care se manifesta la începutul anilor 90. Iar potrivit planurilor oficiale ar urma să fie demarat procesul pentru privatizarea CFR marfă şi a companiei Tarom.