1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Olli Rehn: Doamna Monica Macovei este o persoană cu un rol esenţial in reformarea justiţiei romaneşti

Comisarul european pentru extindere apreciază eforturile noului guvern român în reformarea justiţiei.

Comisarul UE Olli Rehn

Comisarul UE Olli Rehn

După participarea de ieri la reuniunea Consiliului de Asociere Uniunea Europeană – România, desfăşurată in Marele Ducat luxemburghez, comisarul european pentru extindere, Olli Rehn a apreciat eforturile făcute de noul guvern roman in reformarea justiţiei, felicitând-o pe Monica Macovei pentru integritatea de care dă dovadă si pentru determinarea cu care urmăreşte aplicarea reformelor in sistemul judecătoresc.

Agenda întâlnirii dintre delegaţia Uniunii Europene si cea a României a avut ca obiectiv principal pregătirea statului român pentru aderare si evaluarea paşilor concreţi pe calea reformele cerute cu insistenta de partenerii europeni. In timp ce la Bucureşti, Guvernul României era ameninţat de opoziţie cu o moţiune de cenzură pe tema celor trei legi esenţiale pentru reformarea justiţiei, la Luxemburg comisarul Olli Rehn isi declara expres sprijinul tocmai pentru adoptarea legislaţiei in cauză. Acelaşi comisar comenta ironic un raport al unui versat politician român din vechiul regim care ar fi afirmat că « astfel de schimbări radicale nu ar fi fost cu putinţa in vremurile bune din trecut ». Cred ca aceasta notă, observa Olli Rehn, este mai degrabă o bună recomandare pentru doamna Monica Macovei decât o discreditare.

Care este insă poziţia comisarului pentru extindere, in privinţa introducerii celor trei legi, si anume legea privind statutul magistraţilor, a Consiliul Superior al Magistraturii precum si cea privitoare la organizarea judiciară:

Am primit informaţii despre noul pachet legislativ si am fost consultaţi anterior de către autorităţile romane. Opinia mea este din ce in ce mai pozitivă dar ne rezervam dreptul de a face o evaluare si mai precisă noii legislaţii, atunci când vom prezenta raportul de tara. Aici, ca si in alte reforme necesare României, găteşti pentru a manca, cu alte cuvinte, este necesar să transformi un plan de acţiune in acţiune concretă... trebuie să treci de la adoptarea unor faimoase legi la răsunătoare implementări pe teren.

Mesajul comisarului Rehn este, pe de-o parte, încurajator, acordând in mod evident un sprijin ferm pentru Monica Macovei. In acelaşi timp, Olli Rehn exprima si un avertisment transparent, atunci când se referă, intr-un limbaj figurativ la ”budinca pe care trebuie să o iei din tigaie si să o mănânci”. Cu alte cuvinte, după legiferări, trebuie sa urmeze rezultatele aplicării legii, fiindcă o corupţie fără corupţi dar cu excelente legi nu tine de foame la nimeni....

Dar care sunt principalele propuneri de lege ferenda? După întâlnirea cu oficialii europeni de la Luxemburg, Ministrul Justiţiei, Monica Macovei a prezentat câteva din masurile menite să întărească independenta, efectivitatea si transparenta actului de justiţie.

Monica Macovei:

In primul rând, vom introduce principiul responsabilităţii procurorilor, un principiu care lipseşte la acest moment. Apoi, toate posturile de conducere, de la judecătorii si pana la curţi de apel vor fi ocupate prin concurs, fapt care va întări capacitatea administrativă a instanţelor judecătoreşti. Cariera magistraţilor, promovarea sau transferarea lor va rămâne in seama CSM si nimeni din sfera executivă nu va putea interveni in aceasta materie. Una din principalele schimbări este aceea privitoare la procurorii generali a căror revocare este un mecanism imposibil. La acest moment, ei pot fi revocaţi numai dacă sunt găsiţi vinovaţi pe motive disciplinare, iar procedura începe numai la propunerea procurorilor generali. Fireşte aceşti procurori nu vor iniţia niciodată o asemenea acţiune împotriva lor, de aceea spuneam că este un mecanism imposibil. Noi vom schimba aceasta legislaţie in sensul ca ministrul Justiţiei va putea propune numirea şi revocarea din funcţie a procurorilor generali. Numirea propriu-zisă va fi făcută, ca si pana acum, de Preşedintele României, cu avizul CSM. Am stabilit criterii clare de revocare iar ministrul Justiţiei nu se va putea scula intr-o dimineaţă cu ideea de a revoca un procuror general, ci trebuie sa-si argumenteze public hotărârea, in scris, despre motivele pentru care acel procuror general nu si-a îndeplinit atribuţiile iar avizul CSM trebuie cerut.

Pentru prima oară, va fi asigurată independenţa procurorilor. Am eliminat posibilitatea ca unui procuror sa i se mai poată lua un dosar, pentru a bloca o anchetă. În schimb, procurorii pot să conteste o decizie nedreaptă a şefului ierarhic.

Alte modificări se refera la activitatea membrilor CSM care va fi permanentă. Statutul de membru CSM va fi incompatibil cu funcţiile de conducere şi cu activitatea de judecător sau de procuror, ceea ce va permite eliminarea unor eventuale conflicte de interese. Am prevăzut şi eliminarea posibilităţii ocupării funcţiei de judecător sau procuror după împlinirea vârstei legale de pensionare. Va fi redusă vechimea necesară accesului la funcţii de conducere pentru a permite promovarea tinerilor magistraţi la posturi pe bază.

Pentru prima dată in istoria post-decembristă, ne aflam in fata unor schimbări de substanţă a sistemului judecătoresc. Rămâne de văzut dacă reforma va genera insănătosirea statului de drept sau dacă vechiul sistem se va regenera intr-o altă formă, păstrând aceleaşi chipuri si apucături din trecut.

  • Data 15.06.2005
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tuca, Luxemburg
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B33i
  • Data 15.06.2005
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tuca, Luxemburg
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B33i