1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Olimpiada protestelor?

Visul unei flăcări olimpice ca simbol al armoniei pare să fi fost spulberat şi nu-i de mirare. În fond, o paradă a armoniei nu se potriveşte unei dictaturi care îi aruncă în închisori pe criticii regimului.

default

Proteste pe podul Golden Gate, San Francisco

Ce deosebeşte democraţiile de dictaturi? Democraţiile nu pot fi dirijate. Oamenilor dintr-o ţară liberă nu le poţi spune cum să judece. Prin urmare, mesajul flăcării olimpice, ca semn al libertăţii şi solidarităţii între popoare, nu a ajuns la ei. Cel puţin nu atunci când destinaţia acesteia în 2008 este oraşul Beijing.

Liderii Chinei par să nu înţeleagă o asemenea logică. Pentru ei, protestele de la Londra şi Paris sunt opera tibetanilor. Dar, nu numai tibetanii sunt cei care au ceva de reclamat pentru că, între timp, la adresa Beijingului, s-au înmulţit criticile, iar ele sosesc din multe părţi ale lumii. Încălcarea drepturilor omului, a libertăţii presei şi practicarea torturii...Reproşuri rostite în Franţa şi Marea Britanie, dar care se vor auzi din nou, de data aceasta la San Francisco. Tocmai de aceea guvernul de la Beijing îşi dă osteneala să furnizeze populaţiei din China imagini cenzurate.

Ideea organizatorilor de a purta flacăra pe cinci continente pentru a arăta lumii imaginea unei Chine moderne a fost iniţial frumoasă, dar are acum efectul unui bumerang. În lumea liberă, flacăra olimpică a adus cu ea din Tibet un alt mesaj, o altă imagine; imaginea unei ţări care inspiră teamă.

Din păcate, oricât de bine va organiza China Jocurile Olimpice, un lucru este sigur: la un aşa început, nu vom avea parte de o olimpiadă în care să predomine bucuria pentru că ea se naşte în noi, nu poate fi comandată.