1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Olimpiada internaţională de germană 2010

Olimpiada internaţională de germană are loc, anul acesta, la Hamburg. Elevi din toată lumea care învaţă limba germană se vor întrece până la 1 august în diferite discipline.

Deutsche Welle este partenerul media al olimpiadei

Deutsche Welle este partenerul media al olimpiadei

Olimpiada internaţională de germană are loc pentru a doua oară pe teritoriul Republicii Federale. În anul 2008, elevi din 40 de ţări s-au întâlnit la Dresda, iar experienţa pozitivă a încurajat organizatorii primei ediţii, Institutul Goethe şi Asociaţia Internaţională a Profesorilor de Germană, să organizeze o a doua întâlnire. Anul acesta, elevi din 45 de ţări au fost invitaţi la Hamburg. Dar de ce olimpiadă? Elevii nu se întrec în discipline sportive. Knuth Noke, unul din iniţiatori, povesteşte cum a fost preluat termenul de "olimpiadă" din fostele ţări comuniste.

"Olimpiadele se ţin de mulţi ani în diferitele regiuni din est, devenind între timp tradiţie. Există olimpiade de matematică, olimpiade de şah şi olimpiade de limbi străine, printre care şi germana. Iar olimpiadele nu au loc doar odată la fiecare patru ani, ci sunt organizate anual", a explicat Noke.

Organizarea unei olimpiade internaţionale de germană cu 90 de participanţi este deosebit de costisitoare, însă Knuth Noke este de părere că sumele sunt bine investite: "A investi în educaţie înseamnă să investeşti în viitor, nu doar din punct de vedere ştiinţific sau economic, ci şi cultural". Şi, crede Noke, la evenimente precum olimpiada din Hamburg se construiesc punţi care trec peste barierele geografice şi culturale.

Coordonatoarea olimpiadei de la Hamburg, Gabriele Stiller-Kern, consideră că tocmai dialogul intercultural este cel mai bun argument pentru organizarea evenimentelor de acest gen.

"Ce pot să spun cu siguranţă este că adolescenţii care au participat la olimpiada internaţională de germană au profitat semificativ de pe urma întâlnirii. Ştiu că mulţi dintre ei au legat prietenii şi ştiu că mulţi din foştii participanţi de la Dresda studiază acum în Germania. Iar elevii care au venit la Hamburg vorbesc mult despre şansa care li se oferă. A fost o veritabilă bătălie pe invitaţiile la olimpiada din acest an, dovadă stând numărul crescut al ţărilor participante."

Un lucru este cert: peste doi ani va avea loc o nouă olimpiadă internaţională de germană. Mai rămâne de stabilit oraşul gazdă.

Autori: Beatrice Warken / Maria Pascu
Redactor: Cristian Ştefănescu