1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Olimpiada - între iluzii politice şi realităţi sportive

Între iluzie şi realitate se lasă încadrată ediţia a 29-a a Jocurilor Olimpice de Vară şi după ce ea deja s-a încheiat. Impresia era de altfel previzibilă.

default

Imaginea simbol a unei "coincidenţe":Jocurile Olimpice de Vară de la Beijing şi războiul din Caucaz

Beijingul a fost timp de două săptămîni capitala absolută a sportului şi nimeni nu s-a îndoit că recordurile, de asemenea absolute, în cucerirea medaliilor de aur argint şi bronz, îi vor aparţine tot Chinei.

Show-ul sportiv a fost perfect înscenat demonstrînd pentru a cîta oară, capacitatea regimurilor autoritariste de a mobiliza masele întru realizarea unor proiecte gigantomane dar şi de a ordona oprirea circulaţiei sau întreruperea unor activităţi industriale pentru a ameliora calitatea aerului astfel încît ea să corespundă standardelor în vigoare.

Din păcate Beijingul şi-a demonstrat şi capacitatea de a înăbuşi în faşă orice protest, de a-i izola pe dizidenţi, de a cenzura accesul jurnaliştilor străini la informaţii via internet.

Faptul nu a constituit o surpriză decît pentru spiritele ceva mai naive sau, dimpotrivă, pentru cele foarte pragmatice.

Comitetul Olimpic Internaţional a oferit Chinei statutul de gazdă în iluzia că li se vor putea da liderilor de la Beijing şi unele lecţii în materie de democraţie.

Iar celora care au mizat teoretic pe ipoteza că performanţele economice ale unui stat atrag după sine şi liberalizarea sistemului politic aflat la putere, China le-a oferit din nou o lecţie amară, în pofida modernităţii şi a cosmopolitismului, exhibate ornamental şi demonstrativ. Intenţia unei vagi liberalizări politice a fost doar simulată: în realitate nici o demonstraţie nu a fost autorizată iar puţinii curajoşi care au îndrăznit să protesteze, au fost arestaţi.

Cu unele intermitenţe, jocul iluziilor a continuat şi în arenele sportive. Ambiţia doborîrii tuturor recordurilor a extins aria dopajului: un membru al echipei germane de echitaţie nu a ezitat să-şi dopeze calul – procedeu la care au recurs şi sportivii altor naţiuni.

Prezentarea olimpiadei ca nobilă sărbătoare a tineretului lumii nu a mai putut camufla resorturile comercializării excesive a evenimentului.

Cît despre pacea care, în prelungirea tradiţiei datînd din antichitate, trebuia să domnească în zilele Olimpiadei, ea a fost tulburată în chiar ziua inaugurării ei de intervenţia militară a Georgiei în separatista Osetie de Sud. Astfel încît atenţia opiniei publice internaţionale, fără a fi fost complet deturnată de pe stadioanele olimpice pe cîmpul de luptă din Caucaz, a trebuit să satisfacă dificilele criterii ale distributivităţii…

Nu şi în China, unde ploaia de medalii, imaginile avalanşei de oaspeţi oficiali, şefi de guvern şi de stat, ale impecabilei desfăşurări a competiţiilor şi ceremoniilor oficiale, au pătruns via tv pînă şi în cel mai îndepărtat cătun al Imperiului de Mijloc, consolidînd astfel în plan intern încrederea marii naţiuni în sine şi în conducerea de la Beijing.

Perdanţii au fost naivii care, pornind de la exemplul Olimpiadei din Coreea de Sud, au mizat pe efectul benefic al jocurilor sportive asupra democratizării sistemului politic, uitînd de diferenţele fundamentale, geografice, istorice şi de mentalitate mai ales, ce există între cele două ţări vecine.

Şi totuşi – speranţele nu par pierdute. Semnele unei abia perceptibile liberalizări a Chinei s-au înmulţit în timpul Olimpiadei. Dăinuirea şi amplificarea lor nu este însă numai o chestiune de timp…